M-am strecurat în sufletul tău fără să știi

Era o ușă deschisă spre mine,

Și m-am speriat când am văzut pustii

Cămările iubirii din tine.



Aveau miros de mucegai și de zăpadă,

Tavanul avea țurțuri de durere,

Ți-am sprijinit un gând care era să cadă

Ducând tristețea-n alte emisfere.



Aveai în el atâta suferință strânsă

Că n-am putut să trec cu pașii peste lacrimi,

Când am simțit o inimă pătrunsă

De spinii…

Dulceaţa cireşelor amare

Unele…

Neînţeleasa ploaie

Prin picuri de ploaie amurgul…

Tăcerea nopţii

era deplină,

stăteam cu ochii mari

deschişi în întuneric

supraveghindu-mi respiraţia.

Mă vedeam

îmbrăţişând puiul de pernă

şi gândeam

că liniştea nocturnă-i

alcătuită din mii de agonii.

În întuneric,

fără putere de împotrivire,

când iubirea

are timp

să se descompună,

cazi pradă

ispitelor minţii

şi furiilor

imaginaţiei

oarbe

din lumina

ştearsă a lunii

înghiţită

de vârcolaci.

Spre un ţărm absolut catarge se afundă la margini de ore
păsări albe se zbat în dreptunghiul unui gând de metal
stele de mare răsar din tăcerea unor stânci iluzorii

Spre un ţărm absolut peregrini prin iubiri sub rafale de vânt

Ella Franc

Pe ţărm de tuci imaginea mi-aleargă,

Purtând pe buze surâs nevinovat,

Tot flutură dorinţi prin zarea largă,

E o năframă în vântul desfrânat.

În fugă toarce-a liniştii uitare,

Prin gânduri stinse ce lacrimi au uscat ,

Mătasea nopţii freamătă-n visare,

Pe goale unde când seara a lăsat.

Dar trece-acum şi dincolo de mine,

Ca o culoare semănând macul,

Marginea de lume privirea îi aţine,

Când luna…

Să ne scuturăm de pe piepturi

carnea fremătândă

a unui soi de inimă

ce bate haotic

din craniu

orbitele să le lăsăm

cu un ochi liber

să punem clepsidra

timpul să măsoare

cu nisipul ce curge

prin pâlnia loc

de gură şi furnal

în loc de nas

să hornăie

în orele de răgaz.

Iubitul meu de peste vremi

tu nu-mi cunoşti îngheţul

şi nici pustia-mi cale

prin gleznele ovale

tu nu îmi curgi  speranţă

nu-ngâni pe note albe

zăpada iernii…

În noaptea umedă,

pune stăpânire

pe strada pustie,

slab luminată

şi încă zgomotoasă

de-un pas ce răsună,

o linişte nocturnă

plină de îmbrăţişări

şi agonii.

La hramul satului

 ( Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil)

-  I –

Răsună clopotul şi toaca peste sat,

acum, în sfânta zi de sărbătoare,

deasupra noastră norii negri se despart

şi lasă cer senin până în zare…

Chemarea Domnului străbate-n unde lin,

cu lumânări şi jertfă ca străbunii,

făcându-şi semnul crucii, simbolul creştin,

ofrandă la altar aduc bătrânii.

Copiii cu smerenie în jur…

printre amintiri

se amăgesc cu false trăiri

ochii prea obosiți confundă cenușiul cu albastrul

cu fiecare cuvânt clipele se ghemuiesc într-un măr

 pe sticla aburită desenez jucării din amintirea bunicii

 zborul îmi fulgeră tâmpla

iubite

ia tu mărul și așază-l în formă de dragoste

la margine de drum

semn că-i cer iertare primăverii

 

 

ultimul dulce din bocceluță

este scos la licitație

în ritmul izvoarelor de munte

de…

cântă-mi vioară un cântec de seară

să-mi risipească tăcerea

pe note de dor

cântă-mi pe râuri învolburate…

Eu văd poezia ca pe o femeie;

zămislită din dorinţa şi dragostea

celui ce o compune.

Îi transmite trăiri,

sentimente,

înveşmântând-o în metaforele

sufletului.

Uneori este ca o adolescentă rebelă.

Dansează desculţă în miez de noapte

prin iarba cu rouă;

face să vibreaze inimi

în versu-i alb

şi respiră tinereţe.

Alteori  o doamnă

frumoasă,

misterioasă,

admirată de critici.

Îi aşează cunună de lauri,…

mi-a intrat în oase

toamna

cerul e vânăt

și buzele

nesărutate

tremură de frig

mușcate

la o fereastră

copaci

cu frunze-n vânt

pictate

în culori plânse

de toamnă

la final...…

Peste timp,

de-a lungul şi de-a latul,

rămaşi la două gânduri depărtare,

prin regăsirea unuia în altul

în zbaterea de sânge,

aminte să ne-aducem

că suntem de-un veac de clipe împreună.

La câteva răsuflări de mine,

umbra minţii trecătoare

rătăcind prin oxigenul meu

din pribegie să întoarcă e în stare

călcâiul încrustat de vreme

şi sculptat în granitul

memoriei livide după tine.

spargi parola minţii

te instalezi ca un virus de care nu pot scăpa

oricât îmi scanez trupul cu alte femei

înfloreşti în braţele mele ca un mucigai nobil

frumoasă şi destul de vie să-mi fii

când te-am întâlnit

îţi spălai sânii de gura pruncilor nenăscuţi

în atelierul de tortură

păsări negre îţi sculptau forma în aluatul nedospit al cărnii

şi-acum mă întreb

"câţi megapixeli avea iubirea

în prima fotografie?"…