Pe ţărm...

[Marin Voicu]

Pe ţărm de tuci imaginea mi-aleargă,

Purtând pe buze surâs nevinovat,

Tot flutură dorinţi prin zarea largă,

E o năframă în vântul desfrânat.

În fugă toarce-a liniştii uitare,

Prin gânduri stinse ce lacrimi au uscat ,

Mătasea nopţii freamătă-n visare,

Pe goale unde când seara a lăsat.

Dar trece-acum şi dincolo de mine,

Ca o culoare semănând macul,

Marginea de lume privirea îi aţine,

Când luna argintează-n noapte lacul.

Şi în mişcări foşnind uşor ca marea,

Pe o plajă goală cu nisip tocit,

Subtil balans străbate acum cărarea

Prin Universul părând c-a adormit

În nori stingheri - ciudate acolade,

Agăţati de cer  scrie al ei descânt,

Cu note şerpuind în cavalcade,

Ce-au adormit de multă vreme-n vânt.

Din ochii ei - o apă fară semne,

Priviri se furişează ca foşnete de foi,

Să dea uitării scurte şi nedemne,

Zbuciumul când doare-n sufletul din noi.

Marin Voicu

[Ion Lazăr da Coza]

Versuri frumoase, metafore inspirate... însă poezia nu are muzicalitate. De șlefuit.

da Coza

[Marin Voicu]

Mulţumesc frumos pentru semnul de lectura Violeta Florentina Ion! Cu simpatie, Marin Voicu

[Marin Voicu]

Mulţumesc frumos pentru lectură şi comentariu Gina Zaharia! Cu simpatie, Marin Voicu!

[Marin Voicu]

Ai dreptate Sofy şi îţi mulţumesc pentru pentru atenţionare! Am facut corecţiile necesare! Cu multă simpatie, Marin Voicu.

[gina zaharia]

Când luna argintează-n noapte lacul

Frumos!

[Sofia Sincă]

Maestre, prea mulţi de ''ce'' are această poezie... Descrie mult... şi marea şi lacul. Descrierile sunt frumoase, conţin mişcare, trăire, dar prea mult... ca, cu, când... nu mai vorbesc de ''ce''.

Cu prietenie, Sofy!