programasem o oră de tăcere

degetele se lipiseră pe tastatură

un blocaj de nesuportat

îşi stăpâneau cu greu cuvintele

unghiile mânjite cu lac de proastă calitate

simţeau privirile tăioase

alegeam din bara de instrumente

caseta cu new font colors

la capitolul comentarii vulgare

maşina de tuns iarbă deţine primul loc

nu şi-a definit în totalitate intenţiile

obsesia pentru curentul…

Simțeam cum lângă mine timpul se-ntristează

Când frunzele-și vorbeau în adieri de vânt,

Cum ochiul depărtării prin noapte lăcrimează

Împrumutând suspine la fluturi pe pământ.



Pășeam ușor pe-alei rămase-acum în amintire

Să nu mai răvășesc tristețea printre gânduri,

Și nu-ncerc în zadar ca să-mi mai vin în fire

Când sufletul își pune suspinele în rânduri.



Trăiam un dor necunoscut de nimeni printre flori

Iar ziua devenise…

Crochiu  poemă

m-ai hăruit Tu Doamne

în crochiul clipei să mă ţintuiesc

ca un păianjen magic să ţes ultramarinul

poveştii tale de iubire în aripă de lavă-incandescentă

să-i dau dimensiune de miracol…

dã-le încolo de tristeţi

sparg durerile cu patimã

una câte una

fiecare pahar cu pelin

vieţii îl închin

fiecare iuţire mã-nvaţã

necunoscutul dintre spini

nebunie în cãlcâie

înalt în paşii ce-o sã vie

ameţitoare plete

verdele câmpiei

sub buze fragede

strivesc o veşnicie

în clipe de dor

te împletesc iubire



dansez de nebun

doar s-o face…

Cu un accent răguşit

de adâncimile-i de nepătruns,

a rămas cu privirea

pierdută în depărtare

stânjenit în elanul

bucuriei sale.

Cu capul între mâini

îşi simţea sufletul

apăsat de nelinişte

privind apa curgând…

Părea că se afundă în abis.

m-am trezit la ora închisorilor

trebuia să ridic zidul să evadez

doar o singură dată îmi era permis…

sămânţa creştea în infernul zilei

din mâinile mele

din ochi

din gură

căindu-se pentru adevăr

ritmurile orientale şi bătăile inimii

se auzeau la fiecare gură de aerisire

canalul duhnea a minţi leneşe

a suflete coborâte în smoala timpului

nici nu m-ai auzit când am strigat

am brăzdat cercul plângând amarnic

dormeam în infern

ai cerut să mă ridic 

mi-am continuat…

printre amintiri

se amăgesc cu false atingeri

ochii prea obosiți confundă albastrul cu cenușiul

și începutul cu neștiutul

pe fiecare cuvânt clipele înmuguresc un număr

ca și cum trecerea ar conta

 

pe sticla aburită desenez jucării din amintirea bunicii

 

zborul îmi fulgeră tâmpla

iubite

ia tu mărul și așază-l în formă de dragoste

la margine de drum

semn că-i cer iertare primăverii

 

 

dulcele fără de…

dacă ieri îţi repetai absenţa

în toamna asta nu-ţi mai reculeg vina

îţi las desprinderea de trunchi liberă

acoperă-ţi truda cu iarba cerului

nu-ţi cerşi drumul

dorinţe înnoptate  vor purta necunoscute urme

vezi câtă spaimă-i în neliniştea lumii

un zeu nu are…

nu pot numãra durerile

sunt ocupate cu recensãmântul frunzelor

cu plecarea cocorilor

din când în când un mãr roşu

fluturii nu mai au niciun rost

nicio floare pe niciun ram

ba câte o raţã sãlbaticã

chiar şi lebedele fug

nu cã ar cânta

nu ştiu notele

ori numai sfârşitul partiturii

nu tu un ou

nu tu o aripã de cearã

într-o inutilã cãldurã

ori…

Eşti visul  devenit aievea,

un înger care-l văd în fiecare noapte

am suferit ca un copac

rămas fără frunziş…

Visez cu ochii larg deschişi, târziu în noapte,

te văd zâmbind , inima-n piept mai tare bate

sunt doar cu tine sub cerul plin de stele,…

sechestraseră punctele colorate cu albastru pe hartă

se retrăgeau zilnic în pustiul creierelor

mânaţi de solidaritate şi puţină afecţiune

procentual erau peste media de admitere la şcoala de plagiatori

aveau săbiile confecţionate din oţel inoxidabil

se antrenaseră  să taie visuri

când ieşeau pe străzi mirosea a forţă brută

loveau cu privirea în structura de rezistenţă a podului...

laser de primă calitate

ruinele…

 Chiar dacă râd

nu mă trage de mânecă sunt un spaţiu  

costumul fiinţării mă strânge şi pe mine chiar dacă râd

şi-mi arăt dinţii zilelor

erupţii de supernove îmbracă omoplatul zborului

îmi târşesc paşii prin existenţe

poate…

numai cât mă privești
și uit drumul morții până la capăt
nici o stare de grație
nu și-a luxat secundele în dans


îndură-mă descântec peste noaptea ta


pătrunde-mă cu umerii
într-un tremur descătușat



și dacă mă trec prin tine
ascunde-mă unde fluturii nu dorm niciodată

Am strâns grămezi de suflet,

Apoi le-am pus pe masă

Şi am spus tuturor:

Luaţi e gratis.

Şi au venit…

Mi-e teamă...Să-ţi dezvălui adevărul?

Şi-aşa mă vezi într-o altă lumină

Am vrut schimbare şi mi-am tăiat părul

Puterea-mi e de-un timp doar o ruină.

Mă recunoaşte lumea…La paradă,

Văd degetele îndreptându-se spre mine.

Rumori desculţe-mi spun: viaţa e fadă

Dacă-i ţii zboru-ascuns printre rutine!

Şi mă-nchistez…În braţe ţin tăcerea

Şi-i leagăn tremurul uşor de pleoape.

În paşi grăbiţi pun drumul şi…

Cramponat

de cuvinte,

printr-o mişcare bruscă,

şi-a pus mâna pâlnie la ureche

dezamăgit şi puţin neliniştit

că timpul trece…

oricum.