eu v-am tot

vorbit

de Moțăilă dar

de fapt erau doi

doi veri…

oră târzie; lipseşte un mâine

rămas agăţat de aripile ude

undeva la marginea orizontului

marea de linişte l-a aruncat

în apusul cuvintelor, tace.



întrebări, zâmbetul din oglindă

e tot ce ai, priviri reci

nasc pe frunte mărgăritare

clipe cern lumina lunii

adânc în ochii tăi, coboară



ţărm învelind misterios seara

puţinul e fereastra deschisă

în jocul vieţii oricât de veşnic doare…

Doamne, ce de urări, ce de gânduri bune, ce de daruri, ce de prieteni!  Sunt copleşită şi onorată că sunteţi alături de mine. Vă mulţumesc frumos pentru tot. Şi aceleaşi gânduri bune şi de la mine pentru voi, toţi.  Cu tot dragul pentru ce sunteţi şi ce faceţi.

Atât de straniu,

lumina loveşte aspru

din vechiul felinar

odaia-mi de sihastru.

E doar iubirea mea arzândă,

un sunet clar, o simfonie,

un curcubeu dintr-o hârtie,

un vis deşart ce mă colindă.



E gândul plin de cicatrice.

Iubirea-i ca un joc de şah,

plutim pe-o muzica de Bach

acordul care se deduce.



Străini de legi şi de visare,

întârziem în veşnicie

silabisind cu ironie

în minte, şanţuri…

pluteşti

undeva atârnă o cărare printre valuri

strânsă întortocheată

un zbor discret purtat pe vârfurile aripilor

umbreşte crestele răvăşite

vei dori să grăbeşti totul

oasele ţi se vor umple de apă iar apăsarea

zilei ca o pleoapă rea va trece în sânge

ţărmurile se apropie în timp ce rămâi nemişcat

curând simţi praful cum te îneacă

zgomotul…

rece metalifer

coasta de aer iodat

norii îmbrânziţi pe sticlă

luna cu solzi îmbracată maritim

tăcerea şuierătoare sirenă care-şi caută de lucru

teama energetică acţionată din camera motoarelor

singurătatea dând ordine atâtor suflete îndepărtate de mal

marea care nu se mai satură

să despoaie iluziile noastre de mătase

dorul cât mulţimea de ciocârlii trimise la odihna privată

spre limpezirea cerului vor spune unii cărora bătăile de aripi…

Mi s-a-mbolnăvit cuvântul nerostit

când încercam să tai apusul în felii,

şi pentru prima dată-am reuşit

să mă transform în umbra celor vii.

Îmi sângerau în palmă stelele-aurii

şi luna lăcrima aceeaşi neputinţă,

cât te-am iubit am vrut ca tu să ştii

de ce m-am rătăcit cu viaţa-n nefiinţă.

Eram frumoşi cândva printre cuvinte

şi nerostirea lor ne-a-mbolnăvit,

făcând să plângă-aducerile-aminte

la poarta unui…

se lasă frig

pictând cu brumă doruri

pe ultima cărare

spre apus

îmi pun pe umeri haina iernii

și-n buzunare amintiri

din depărtări

un șir de gânduri

rostesc poveștile întâmplătoare

iar când…

m-ai zărit făcând albie pârâului prin care să-mi plimb

inima

ai aprins un copac

noaptea dădea năvală peste maluri…

să fii magicianul meu în noaptea asta 

îmi spui şoptit c-adori bărbaţii infernali

jucăm blackjack pe dragoste

pe moarte

un sân îţi explodează controlat

ţi-aprinzi teatral o ultimă havană

prin fumul albăstrui dansezi cu aznavour

eu sorb tăcut un johnny

încă unul

apocalipsa a-nceput pe străzi la fără-un sfert

nu te opreşti

îţi joci ultima carte

dama de pică goală e şi ea

iubeşte-mă

posede-mă

posede-mă…

cine a scos lumina din tablourile tale

și-a așezat-o dincolo de munți

în norii zdruncinați de vise,

cine te-a scos din mine pe furiș

și te-a trecut peste apele învolburate

în limpezișul memoriei;

nu știu a câta carte deschid cu tine

oftând dintre coperți,

de câte ori te-am așezat pe pânză

sperând să te-ntâlnesc în desișul…

în jocul clipelor

a rămas doar o lacrimă.

lângă sufletul călător, printre umbre 

aşez zâmbetul, îl îngrop, apoi

le acopăr cu zăpada oglinzii

rămân doar eu în faţa ultimului cuvânt



aştept, tăcerea lui răsfrântă

pe buze mă învaţă puterea

gândurilor niciodată spuse

împart strigătul la doi

dureros învăţ să mă sting

în sclipirea mută a ochilor



dincolo de noapte

mă aşteaptă liniştea…

Pasărea mării



Pe roci sparte,

acolo unde

iubirile

zac naufragiate

şi bolovanii însângeraţi

departe

îşi cântă durerea,

strigătul de teamă

a unui pescăruş

se desprinde de mare,

în timp ce

nisipul

te-ngroapă adânc,

înainte

de a naviga spre moarte.



Lipsa luminii,…

Vreau să-ţi aminteşti întotdeauna

de frumuseţi văzute-n primăvară,

cum prin caişi plăcut răsărea luna

şi se-auzeau doar fluturii cum zboară.

Trecea agale vântul printre ramuri

eu înălţam cetăţi în ochi de jar,

temându-mă că umbrele din geamuri

le vor strivi şi totul e-n zadar.

Îmbrăţişam miresme dulci cu viaţa

şi tremuram strângându-te la piept,

voiam să nu se-ntoarcă dimineaţa

jurând c-o veşnicie-am s-o…

Moto:

da… e simplu, belitura asta numită şi viaţă numită şi stare de a fi poate continua doar până la un anumit punct, e simplu, maria[…]împuţita asta de tristeţe şi-a făcut abonament la mine fără să întrebe „e liber, se poate?”



marius aldea -starea de simplu



1.stau în acelaşi tren cu tine, ne desparte muzica, tu vezi gară pentru doi, eu văd o karenina apropiindu-se, dornică să muşte şinele pe care ploile scutură frunze, de parcă toamnele s-ar fi mutat în…

Suntem pământ şi apă în coji de porţelan

Ne frângem într-o clipă, ne risipim în van

Ca frunze de tutun pe sfoară înşirate

Fugim înspre nimic, nimicul ne desparte



Pe ramură de nuc suntem cochilii mici

Jucând aceeaşi piesă te-nalţi, apoi abdici

Rămânem încâlciţi în pânze de paing

Şi ne petrec secunde în mijlocul de ring



Aş vrea să spunem: „Stai! Nimicule tu eşti

Un gram de praf în…

Asemenea unei râme

colcăind prin noroi,

îmi târăsc trupul de lut

prin gunoi.

Pierdut am rămas.

……………………..

Prizonier al unor speranţe

spulberate-n… crâmpeie de durere.

Cu lacrimi lungi,

sufletul îl împart

în două părţi:

- albastru şi gunoi -

                                     “Margaritas ante porcos”

Godacul ajunsese porc cu stare

Purta belciug din aur, vanitos .

Avea coteţ…