Sub freamătul vântului ascult ploaia,

iar ecoul vocii tale-mi fuge.

Se pierde... Birjarul Drumului

mi-l desprinde de cer

şi mi-l trage prin cercurile rătăcirii.

Într-un petec de lume,

sub timpanele mele îşi are popasul,

dar văd cum îl pierd ca pe un colaps

în miezul…

dor tropotele cailor mei

cenuşă salină de inimă albă

scobeşte în os

îmi trec genunchii în mătase de umbre

pe cȃnd brumele pârjolesc răbdarea palmelor

şi gândurile ating fiorii toamnei

ce-mi leagă spinarea de copacul acela bătrân

cu somnul curs

în picioarele bondarului cu aripile smulse

ştii câte răni se deschid  tălpilelor

cȃnd pământul se macină în urma părerilor tale

cât o ploaie de urlete…

o cruce-a mântuirii de coaste să o leg

ridică-te pe soare să te umpli de mine

că-mi vine câteodată să inventez un fals

în clocotiri de aburi un vals al îndurării

să trec cu el prin tine durerea aşteptării

ridică-te pe lună să prinzi fiorul…

Rămâi te rog cu mine doar o noapte dincolo de viață,

Să-ți pun în palmă gândurile ce sub frunte le-am păstrat,

Să-ți dau miresmele ce le-am cules în fiecare dimineață

Când m-am trezit și pleoapele fără să știi ți-am sărutat.



Am strâns atâtea amintiri și-ar fi păcat să nu ți le ofer,

Să te convingi cât de frumoasă ești în fiecare dintre ele,

Chiar dacă viața este și rămâne doar un miracol efemer,

Prin el redevenim ființe-n univers din căzătoare…

te aștept iubire

masa-i pusă

patul de tine

urlă a gol

florile îti vorbesc

de apă-n glastră

și soarele

de tine-i chior

holul chircit

îți cere pașii

cartea închisă

de semne a uitat

perdeaua flutură

prea tristă

și despre tine

mi-e păcat

las usa…

Miez de dor - călător, neştiut –

duce lin un suspin spre trecut…

Amintiri din pagini azurii

se perindă, pe rând, fumurii.

Când trecutul le trece în ceaţă,

prezentul nu le poate da viaţă,

paiaţa cu-n zâmbet oftează

şi tristeţea în suflet vibrează.

Răsfoiesc iar pagini în grabă,

poate văd un soare podoabă

la clipele sortite iubirii…

Dar ceaţa nu-i dă loc fericirii.

Privirea în zare rămâne

pierdută-n…

Într-un

aer foarte nesigur,

a tăcut încurcat

la auzul

bâlbâielilor fără rost

ale memoriei adormite

unde era viaţa

şi

unde era moartea.

Pe toamnă în timp târzie,
dup-o lungă amnezie,
la gura sobei poposesc,
încet, încep să scormonesc
al vremii bătrân jăratic,
sfera omului tomnatic.

Cu a mea umilă pană,
adun gândurile-n strană,
ele-n murmur de idilă
curg pe-o-ngălbenită filă.

mă întind

pe nisipul acoperit de frunze uscate

la ce bun că există lumi fără nestăvilite fulgere

zilele

păşesc în manuscrise

le mângâi pe cele atârnate de luceferi

sau pe cele îmbrăcate în piele de cerb

umbrele lor sunt rare

dulci

trecătoare

vara hibernează în iarnă

tropotind pe culcuşuri calde

trece din braţul stâng prin cel drept

în ierbarul vieţii inversează polii

e ca şi…

astăzi voi fi un cetăţean model

o să mă spăl pe dinţi

îmi savurez cafeaua din ceaşca roşie

aşezată mereu lângă veioza de pe

noptiera de la capătul patului

verific gazul

lumina şi

uşa de la intrare

aşez cheia sub preş…

stau lângă fereastra deschisă şi

cotrobăi printre amintiri

dincolo geamul

picură în ritm de hip - hop

suport din ce în ce mai greu ploaia



suferinţa atârnă în mine ca un tablou



mi-e frig poate am nevoie de

puţină căldură fie şi…

E timpul numai clipe nesfârşite

Prinse toate-n sfera nemişcării lor

Ca nişte gânduri lungi şi adormite

Pe când în suflet rănile mai dor

Se scurg clipele ca ploile de ieri

Cuprinse-n iureşul ce stă să vină

În ropote de ape sau cu paşi stingheri

Şi ochii plini cu lacrimi de răşină

Iar glasuri goale vântul mi le poartă

Ca un ecou venind din două strune

Şi-apune ispitit în taina moartă

Şi în priviri…

Iubirea-i otravă, sau balsam?

N-am înţeles o viaţă-ntreagă

Câtă iubire în mine am,

N-aş mai trăi, de-ar fi otravă...

Dar nici balsam nu pare-a fi

Căci ard de dorul buzei tale

Şi mor încet, cu orice zi

Pierdută-n nopţile astrale.

De sunt bolnav şi tu apari

Mă simt precum un nou-născut

Şi când privesc în ochi-ţi mari

Bolnv mă vreau, de la-nceput!

Iubire, cum să te-nţeleg?

Mă…

poteci pierdute, nemaidate în floare

dungă fină, tăioasă, conturului meu

desparți în două sfinte limpezi, izvoare

animalul feroce, de aprigul zeu.

mântuiești apa dintre calde nisipuri

pom fructifer ce-nflorește din ger

piramidă-ncrustată cu ambele chipuri

visate de nori, într-un ultim mister.

strivești iubirea noastră sub pleoape

cu…

Fărâmiţat

în nenumărate forme,

gâlgâia răsturnat

cu picioarele încrucişate

ca doi pari.

Într-o…

bucurie

ce nu părea

să mai aibă un sfârşit,

tăcut

pentru că ştia

că nu are nimic de spus,

liniştit,

a aprins un rug…