Veşnic verde este câmpul, iarăşi florile sunt mândre,

Înflorite peste pajişti ca lumina peste umbre

Se ating de fruntea vremii… Încă o mană timpurie,

Nu s-ar şti de sunt brodate, mântuite de-a lor fire!

Priviţi-le! Zefirul trece cu paloare, în graba lumii,

Florile, dintre corole, aprind sfeşnicele Lunii…

Iarăşi vor a se atinge cu mătasea de prin iarbă,

Altă dată, le vor prinde fluturii vorbind în şoaptă.

Nu se miră,…

Veselia dimineţii roade a timpului clepsidră

Ce secunde zbate tainic pe o margine de clipă,

Nu se ştie cine poate a cuprinde c-un surâs

Mai presus de sorul candid, dimineaţă, ori apus,

Căci, de undeva, se ştie, va veni un timp albastru,

Care, din cenuşa vremii înnegrită de dezastru,

Se va spulbera în vânt, ca apoi, de printre stele,

Să adune în pleiade miriade mărunţele…

Şi bobiţe de nisip îşi vor prinde în horă…

Ca o nucă de speranţă este ceasul meditării,

Când se atârnă de o creangă pe frunzişul înserării,

Totul ne devine ziuă, nopţii îi sustragem Luna

Din povestea întemeiată pe o boltă întotdeauna,

Şi, pornind  la scris în şagă, lăsând lumii înstelate

Firmamentul ca să vadă cu sclipirile de noapte,

Ne aflăm pe un tărâm, băsmuind cu vreri diurne

Câte în Lună şi în stele de pe filele profunde!

Lăsăm meditării glasul care vrea…

Florilor de tămâioară li se aprinde în natură

Doar un strop de rouă tandră, doar un strop de rouă blândă,

Timpul, rece de-ar fi fost, le-ar fi socotit în clipe

Deznădejdea lor de mov, necuprinsă de ispite;

Lăsând fulgilor de nea rostul lor de mângâiere,

Ele îşi apleacă fruntea către nopţile stinghere

Care, vrând a le cuprinde cu ocheanul lor de vise,

Li se aştern la picioare ca să le împlinească în scrise…

Şi copacii singuratici, ce se…