Mă-ntreb adeseori de ce te-am cunoscut,

dacă te-am căutat cumva şi-n alte vieţi,

am fost cu dorul tău şi printr-un alt trecut

şi-acum se oglideşte în multe dimineţi.

Sau poate-ntamplator sub astrele-aurii

ni s-a-ncurcat privirea în golul dintre vise,

şi-n linişti ancestrale tu ţi-ai dorit să vii

în templul meu de lacrimi cu uşile închise.

Nu caut un răspuns la toate câte-au fost,

prin legile fireşti îmi pun…

dacă m-aș putea așeza pe pământ 

fără să-mi leg urechile de poalele norilor 

să uit apele curgătoare sub căpătâi 

fără să-mi fie frică dacă cineva 

prăvale deasupra neputincioase nopți

simt că te apropii 

după felul cum roșește luna 

dacă ne-am ucide cu dragoste 

începând cu rădăcinile 

să ne mângâie moartea 

să ne terminăm timpul 

așa cum se evaporă închinăciunea după duminică

învață-mă să mă aprind 

după forma…

la două priviri distanţă de orice urmă
ce ar putea trece prin mine
respir sângele care
a pătruns lutul
în drum
spre rădăcina facerii

dinspre răsărit se eliberează lumina
ca o jertfă...

bineînțeles

că sufletu-mi datorează mai mult

decât cuprind brațele tale

uneori se întinde moale

peste zeci de ani

pierzându-mă-n uitare printre amiezi

strângându-mi apusuri sub pleoape

nici ochiul

nu-mi mai desface cărarea

spre inima…

Am văzut mări ce-şi scutură apusul

Peste corăbii rătăcite-n larg

Şi mateloţi ce-şi dau cu presupusul

Despre fixarea lunii pe catarg

În nopţile brăzdate de cuvinte

Ce-şi caută-adăpost de vreme rea

Iar briza nostalgiei se resimte

La ţărmul unde sensul înflorea.

Am văzut plumb de cer şi valuri ninse

Cum şi-alternau mareele oftând

Şi faruri în paragină şi stinse,

De la febrile crize…

am stat aproape o zi intreagă cu el

mai întâi dimineaţa a incercat

să-mi sfâşie inima

cu lamentabile istorii de…

A murit Atlantida scufundată în lacrimi

Doar un ultim atlant mai răzbate pe-un val

Dintr-o algă își face aripioare și branhii

Și cu apă sărată se îmbracă de bal

A murit Atlantida a scăpat doar poetul

Îmbrăcat în metafore și păduri de cristal

A luat cu el ca o pelerină sărutul

Primei iubiri  pe care o pierduse  la zar

A murit Atlantida și nu știu atlanții

De ce se bocește astăzi în cer

Ei se duc și acum și…

când vei auzi pasul meu

eclozând pe culoarul renaşterii

să-mi ridici privirea căzută

pe miezul pământului

să-mi deschizi universul din stânga

tăcerii tale

şi să-mi spui cuvintele pierdute cândva

de muritori

bine ai venit

nu te-ntrista dacă nu-ţi voi zâmbi

trecutul a ucis acea parte din mine



vom intra în universul deschis

quasari fără identitate

şi vom cina cu homer

ovidiu

şi shakespeare



de…

mă privea inexpresiv 

pastilată sau pastelată 

tablou pictat în anotimpul pereților ce cad 

al șevaletelor ce ard 

al groazei 

mă privea ca și cum ar fi vrut să mă copieze în memoria de lungă durată 

degetele ei tremurau în carnea mea 

în sânge îmi înotau piranha ochilor ei 

mă devora într-un act canibalistic fără precedent 

orbită de…

iubito

flăcări

umile

și triste

și goale

te cheamă

ca niște

ploi de îngeri

care au nins

pe obrajii unui sihastru

dă-mi iubito

un strop de vin

sculptat

în flori de  cireș

sau lasă-ți buzele

să-ți înghețe

într-un vals

sau un dans nebun

al uitării de mâine

ca un tango lasciv

cu pădurea de ieri

ce mă tulbură

ca un coșmar

în care sufletul

uitat și flămând

e amanetat…

Bărbia

îi făcea umbră pe gât

şi ochii păreau

că nu au pupile.

 …

Cuprins de furie,

mintea lui plutea în ceaţă

cu vocea ce cobora până la şoaptă.

Trebuia să-şi controleze respiraţia.

Pentru el, timpul…

sunt doar un ciob 

dintr-o stea căzătoare 

într-o noapte 

am să-ți străpung sânul drept

în inima ta mă voi înfige 

ca un țăruș 

între două cuvinte rupte

dintr-un volum întreg de poezii 

s-alung strigoii din tine 

de la prima lacrimă 

și până la ultimul dor 

care te posedă 

mă voi lupta cu toți demonii …

E târziu...

atât de târziu

încât 

pleoapele s-au închis

şi privirea sângerează

atât de târziu

încât amintirile

au devenit fiare sălbatice

devoratoare de luceferi

atât de târziu

încât între noi

nostalgiile nasc

prematur

pe obrajii de jar

cascade

sărate

dar azi privește o clipă-n urmă

nu simți un tren zvâcnind pe tâmple

gonind pe fața ta nebun

ca printr-o gară părăsită

nu simți o salcie-n orbite

ce plânge vremuri de-altădat

când încă mai credeai copile

că viața e un saltimbanc

privește dar o clipă-n urmă

nu simți văzduhul plin de săbii

nu simți omătul tremurând

nu simți cum aripi te dezleagă

și-oricât de mult te-ai apăra

de azi vei deveni prin…

poetul nu e om

zici orişicui e dispus să te-asculte

la coafor

la mall

prin metrou

el vine chiar din mezozoic

dinozaur supravieţuitor

sub acoperire

desculţ scurmă

aparent paşnic

în grădina femeilor

căutând râme



dar de fapt

semenele mele

are în fişa postului

decimarea doar

a liniştii

împăcării cu sine

purtătoarelor de sâni



de ce tocmai tu

magna cum laude

în tot şi…

CATARACTA  UNUI  TIMP  TRANSLUCID

o zi oarecare sunt măr

în grădina epidermei tale şopotitoare

adam şi eva îşi plâng dimensiunea celestă

atingeri pastelate fibrilează mister…

Nimfa cristalelor

Te oglindeşti

În rubine

Diamante

Şi-ametiste

Din tot azurul cald

Al fluviului de safire,

Înfloreşti tu in smaralde

Şi în boabe de turcoaz;

Ce nici în vise nu apari

A fi doar mai frumoasă,

Aşa cum te-oglindeşti tu iar

În muguri limpezi de cristal.

~compusă pe data de 9.06.2013~

promisiune

iubito
noi vorbim
limba dragostei
așternută
peste timpul nesfârșit

mângâierea ta,
șoapte
din poemul vieții noastre;
sărutul,
pecetluiește soarta
scrisă-n focul pasiunii

ne găsim
sub așternut de vorbe
purtate de ecoul din trecut