am luat totul în serios

ca pe un sprijin

asigurat de numele tău

când a licitat pe ziua de astăzi

râsul acela enigmatic era de fapt

teama căderii în gol

dacă ai fi trecut spunând pass

deschizând pumnul

să arunci poezia aceasta

aș fi rămas totdeauna…

Când te iubesc,

sunt singura femeie

de pe pământ 

din care țâșnesc izvoare

în gura deșertului 

și murmurul meu 

e strigare …

Întârzie

clipele să cadă,

eu te gândesc

în fiecare undă

ca un răspuns rănit

de întrebare.

Obosit de rătăciri
pe cărările vieţii,
mi-am aşezat sufletul
la trunchiul trupului
lăsându-mi umbra strajă
să nu mi-l fure somnul.

Ţi-am doborât nevolnicia, Adame...

Cu o muşcătură de măr.

Acum simţi lumina cum îţi pătrunde

Trupul ce naşte frământări şi fiori

Răni şi trăiri ca-n nevăzuţi semizei

Acum poţi simţi şi tu durerea

Renaşterii mele în fiecare joc

De copii care imită glasul nevinovăţiei.

Mă bucur că pot fi sărutată

Sub fiecare pas, alergare spre mâine

De buzele pământului, buze de rouă...

Nouă sunt! Adevărata femeie care

A învăţat să plângă, îmbrăţişată…

n-am avut mâna întinsă

acel mărunţiş (s-a întâmplat a fi de aur)

tocmai salvase un foşnet

prin pădurile în care un rege îşi alesese…

și pământul mi se părea mai rotund ca niciodată

 te-ai înrădăcinat adânc

 în inima mea de pământean

 mi te-a plantat acolo dumnezeu

 într-o toamnă argheziană

 când încă frunzele

 nu începuseră să cadă 

 iar eu ți-am dăruit iubirea

 într-un fir de trandafir regal

 semăna cu tine (queen of my…

Nu mai știu cine sunt

am pierdut o felie de timp

rătăcind

pe drumul sculptat de cuvinte

în stanca adevărului meu

și plâng

poate că într-o zi

îți vei așeza visele pe umerii mei obosiți

să împărțim laolaltă

un zbor de albatros

poate că

vom stinge în valuri crenelate

văratecul ce încă mocnește undeva

în străfundul unui suflet

greu încercat

poate vom risipi împreună întunericul

ce nu mai lasă visele să…

mă-mpiedic mereu

la jumătatea zborului

dintre mâine şi azi

în încercarea de a dilata secunda

tăcerea mistuie doruri

zidite în pereţii cetăţii

printre ruine

trec paşii mei

într-o litanie de necuprins

se pare că sunt zodie de foc

aşa că va trebui să-mi asum arderea

uneori atât de completă

încât nimicul care rămâne

îmi sfidează materia

noroc cu aerul

care-mi reinventează combustia

si încă ceva

nu suport apa

prea îmi sabotează existenţa

La întrebări nu am răspunsuri niciodată.

Când mă priveşti, mereu mă fâstâcesc,

Găsesc cuvinte, dar le pierd pe dată,

Caut febril un sens şi mă-nroşesc

Probând expresii când prea largi, când strâmte

Şi-mi pun pe faţă-un zâmbet ştrengăresc.

Adun lumini buchet, dar toate-s frânte

Şi-n niciun colţ de gând nu-mi regăsesc

Culorile de mai din înţelesul

În care-ar trebui să zugrăvesc

Acest tablou de vis.…

ştii nu am nevoie de

ambarcaţiune sentimentul că

mă iubeşti despică marea să trec

de partea inimii ştiu să

înot în cuvinte liniştite

mi-am potrivit călătoria feng

shui gesturile tale braţe deschise un

hotar peste care nu vreau să trec

aştept să strângi carnea pe mine

sărutul tău este cel mai apropiat

punct cardinal pentru fericire

palme de apă pe coapse mlădie

sunt ce vrei tu să fiu pentru tine

poezia ta celestă…

AI HAȘURAT DIN CREAȚIE FEMEIA

* jurnal de Evă din increație *

numai acum

ţi-a şoptit blând Părintele

văzându-te supărat pe femeie șarpe și măr

altoiți pe trunchiul tău de bărbat

arhetip al unului

însingurat

doar acum poți înșuruba altfel

spițele spațiului

o altă poveste în harta creaţiei de te vrei

poţi…

Mai spune-mi dacă-i primăvară

prin toamna care a sosit,

sau a rămas sfârşit de vară

prin umbre ce s-au ofilit.

Întinde-mi mâna printre ramuri

să văd fiorii-nmugurind,

când visele lovesc în geamuri

şi-n stele palide se-aprind.

Mai spune-mi dacă bate vântul

printre tăcerile de ieri,

dacă în toamnă stă pământul

străjer la tâmpla unei veri.

Găseşte-o cale de-a-mi răspunde

de ce mi-e sufletul mai…

strigătele pietrelor se adună la răscruce

în ecoul apei ce expiră cercuri de tăcere

(timpul curge spre izvoare)



e linişte

dinspre polii înfriguraţi ai pământului

se topesc iernile sufletului

(fruntea se înalţă de alb)



în cer

sub umbletul umbrelor rănile devin

fluturi pictaţi pe un trup crucificat

(glasul copitelor e tern)



e linişte

copaci răpuşi de…

ieri îmi bombardai teritoriile din zeppelinele purtate

o singură dată de altcineva înaintea ta

acum am evadat coborând prin mirosul

clorofilei de vise umede din frunze purtate

o singură dată de altcineva înaintea ta

paraşuta o strâng o ascund în scorburile unei inimi bătrâne

părăsită de sânge

nelocuită de păsări

tristă ca tăcerea prinsă în pânza pictată

de penelul văduvei negre

aştept să vină spre mine oraşul necunoscut marcat de…

Mi-e viaţa

corabie

purtată departe

şi uitată

în derivă.

Mi-e atât de foame

de un somn încât îmi vine

să mă culc pe urechea lui.

de vrei

trece-ți privirea

peste buletinul acesta de analiză

scrie clar

nicio urmă de regret

nu-ți mușcă buzele până la sânge

niciun rezultat

nu-ți împinge pașii

în direcția iluziilor

care țin loc de dumnezeu…