toamna își spijină tâmpla

pe umerii mei obosiți de dor

îmbrăcând copacii în răbdare

și șoptind ploii cu glasul tăcerii

sunt o ușă crăpată spre o altă lume

aici

fericirea se întoarce



frunzele suspină

lipsa ta se-ntinde în adâncul sufletului

nu mai las urme

lacrimile se strâng în pietre

timpul respiră în amintire



cerul devine străin

soarele frânt în spatele norilor

îmi poartă pașii

în grădina adormită de…

Mă întind pe nisipul iubirii

valurile îmi cuprind umerii

și mă îmbrățișează-n amintiri reci

vântul cu buze sărate mă alintă,

se dizolvă în mine

tăcerea albastră îmi fură privirea,

lumina se destramă printre acele de pin

în fascicule mișcătoare de dor,

se refractă în apă

și îmi redau visul pierdut.

liniștea mării îmi atinge sufletul,

ca o rugăciune către Dumnezeu

între țărm și cer mă topesc

într-o nemișcare…

În spuma rece,

umbre seculare dansează-n valuri surde.

Ele veghează marea

și ascund sărutul  zeilor căzuți din soare,

iubiri ce n-au murit,

ci dorm sub ape grele.

Fiorul lor, chemat de veșnicie,

îmi prinde sufletul amarnic,

ca o aripă de lumină

ce-mi poartă visul peste vreme,

spre țărmuri unde timpul moare și renaște.

Efemerul se sfărâmă,

iar eu devin o stâncă,

fără dor,…

în tainicul ceas al amurgului 

umbra ta alunecă spre abisuri albastre



un gest născut dintr-un alt cer,

o privire ce alintă gândul

iți cântă durerea într-un vals târziu



iubirea născută din șoaptele norilor,

în toamnă eternă rătăcind printre sori

se pierde încet

în freamătul frunzei căzute



absența ta – prezentă peste tot

plutește în aerul dintre lumi,

ca o vibrație fără sunet

acolo unde ideea se frânge

și…