vântul îmi poartă gândul
mă aruncă în brațele tale
și mă pierd
ca un val în mare

nu știu dacă trăiesc
îmi aud inima bătând
și strigând din ce în ce mai tare
iubesc

mă atingi cu privirea
în flăcări mi-e orizontul
și trupul se-nalță,
îmi zâmbești, ating cerul

totu-i alb și-i tăcere
soarele e sus

cu Dumnezeu 

Toamnă, cu ochii în lacrimi

Mă simt pierdut

Pământ, reavăn de patimi

Anii au trecut.



Vânt, cu albe tâmple

Am strâns seva vieții

În cupe și temple

Efemere în amurgul dimineții.



Frunze, de iubire dezbrăcate

În vârtejuri sufocate tună

Suntem soră, frate, amintire

Într-o carte fără file ce răsună.



Copilărie, întinde-mi o mână

prin ploile toamnei privesc în trecut

Să aprind în noi sfânta lumină

Ce s-a…

timpul rătăcește secundele în spirele trecutului

risipite pe criptă lacrimi de dor au adormit

și în razele nopții tăcerea îți smulge ultimele cuvinte



”ține-mă de mână ” ai zis, și-ai închis întunericul în umbra ta,

să merg cu privirea printre stele

și te caut  în tenebrele universului unde ca un astru locuiești



sau ca un avatar veghezi temerar

iubirea ce radiază –n cercuri concentrice inima înghețată

și accepți sărutul ascuns pe toate…

nu cunosc secunde

fără lacrimi în irișii verzi

nu cunosc fericirea

fără tristețea ce o tulbură



când am iubit

mai mult decât m-am iubit pe mine

Dumnezeu mi-a furat iubirea

și m-am lepădat de Dumnezeu



ani mulți am trăit fără vise,

fără credință,

fără regretul de a părăsi universul pământesc



dar El nu a renunțat

m-a făcut mamă cu mai multe lacrimi în irișii verzi

cadoul perfect într-o lume crudă

în care să…

zâmbet în privirile-nghețate de o lume plutitoare

pe cerul senin secundele au adormit

și  tu îmi atingi mâna

să  simt durerea ce-mi strivește visele

sufletul  pătruns de gânduri

stoarce lacrimi interzise

 pe altarul nopții mă strecor

ca într-o rugăciune lângă firele de iarbă

în taină le șoptescc,

cu inima pulsând în ghimpi emotivi,

caut  ancora de lumină într-un univers…

dezamăgirea se așterne ușor

îmi cuprinde trecutul și prezentul

decizii, vorbe răsună sfâșietor

în casa savantului onix





evadez și îmbrățișez

liniștea brațelor pământului

pe iarba rece -n răsărit

și desculță, prin fiecare pas

Planeta Albastă sărut.





Cu dor privesc infinit

cerul senin de dorințe

pe frunzele nopților albe apun

și flori de lumină îmi îngheață pe frunte.





Un soare torid îmi prinde…

pământul sângerează-n secret
îngeri timizi se țin de mână
fac punte între creator și om
și totu-i în tunet și foc

învăluită-n gheara morții
mă sperie viața
și - n deșertul fără margini rezist
ancorată de inima ta

de un cer îndepărtat mă încălzesc
când ruinele plâng
și cu palmele goale lupt
să deschid poarta universului cald, părintesc

din umbră privesc 

matricea universului rece

gândurile înalță rugăciuni

în noaptea când îngeri se jertfesc



lacrimi aromate cu amintiri

lasă urme, adânci riduri

sub masca fericirii

etalată la imperfect



sentimente himere încolțesc

am oferit iubire și am cules spini de dor

prin ploile ce au pustiit toamna

până la ultima frunză



fără să supăr Viața-n definire

savurez elixirul zorilor

într-o lume în care…

zid de ochi mă condamnă
unde am greșit?
sunt descompusă de gânduri întunecate
iar ninsoarea îmi  învăluie inima ratăcită

cu cerul albastru
neliniștea pădurii în furtunile de ger

urzește simțurile –nfiorate de lumină
îngrozită de urletul meu
mă ridic înzăpezită de priviri monocromate
și continui să merg
ducând în spate ultimul amurg

amorțită de o ceață morbidă plutesc
gânduri avide îmi zbuciumă tâmpla
și-n picăturile de ploaie mă ascund

prizonieră a timpului imperfect
visez să ating soarele
într-o lume în care tu mă ții strâns de mână

am uitat cine sunt…
când ți-am alungat iubirea

de dor răstigniți
pașii mei s-au pierdut în trecut

culorile naturii rup tăcerea 

și-mi sărută sufletul rănit,

flămînd de iubire

îmbrățișez orizontul

 și îți dau toată dragostea  toamnă

dar dansează cu mine și eternizează clipa

fiecare frunză îndrăgostită de apus s-a înroșit

imprimând pământului zâmbet roșu-n asfințit

cerul împrumută nuanțele tale

miresmele mă învăluie ca o ceață 

 iar glasul vântului răsună rece

vei pleca toamnă, cum pleacă și…

noaptea când fluturii dorm

învăluiți de frig

îți dăruiesc trupul de dorințe

și mă înalț în lumea lor de ultraviolet

să mă iubești, am devenit tu

 mi-ai tăiat aripile, 

mi-ai robit visele

e numai alb și negru paradisul tău…

dar port în suflet văpaia naturii

și visez libertatea în culorile toamnei 

cu ochii închiși îmi dau drumul în gol

voi învăța să zbor

în toamnă am gustat tristețea 

și am simțit un mormânt.

furată de vânt în rafale prăfuite

am gustat  fericirea

și-am simțit inimioare bătând 

în amarul vieții.  

apoi m-am privit în oglindă 

și am simțit un dor nebun 

după ani și ani tot ți-am bântuit sufletul

și te- am căutat cu privirea printre stele

să te cert 

cum de ți-ai lăsat iubirea 

în deșert?

sting febra  nopții

în roua dimineților de vară

privesc norii și respir culoarea cerului



sunt praf de vânt,

un punct cu inima deșert în lacrimi

încătușat de lanțurile sorții



impulsuri nervoase îmi lovesc aripile

să zbor într-o lume adâncită de trecut

cu umbre neclintite ce freamătă-n singurătate



sărutul de pe mână îmi sfidează armura de gheață

te vânez ca o artemis și te alung din orice vis

ai ajuns târziu rătăcind prin…

pe șoapte de lumină am înălțat rugăminți

dar Hades tot a luat o parte din mine

în desișuri fără umbre am căzut 

și plângând pe ale întunericului brațe 

m-am hrănit cu seva din pământ 

ca o marmură de Michelangelo 

am renăscut, am prins viața de mână 

sădind vlăstare  în coșuri de lut,

ce au crescut taumaturg din  petalele  norilor

și au zâmbit cu ochi de demiurg

glasul și dragostea lor au…

în desișuri fără umbre am căzut
m-am hrănit cu seva din pământ
și sunt
Moartea... nu mă sperie
am primit în dar Viață
și-am pus pașii fără frică
glasuri și zâmbete au pictat
sufletul meu și m-au răscolit
gânduri vechi au înghețat
și sunt

sunet surd lovește pământul 

pădurea vuiește, urlă 

aruncată-n vorbe, ura mă strivește 

capul 

îl las să îmi cadă, 

cu raze și flori să opresc măcelul

nori frământ în palme

cu copii în brațe

să plouă cu pace

un gust de fier mă trezește-n noapte

sunt prinsă în cușca durerii 

s-a dezlănțuit furtuna

în toate culorile, cerul scuipă gloanțe 

sunt râuri de sânge sub scutul inimii

să…

cu gândul prins în vâltori
încătușat de griji și poveri
sufletul mamei se roagă
când cerul umerii-i apasă

inima nici nu-i mai bate
dimineții s-o împrumute
zorii negri să revină
cu flori de lumină

și râde și plânge în versuri
pictând caractere-n abisuri
să înalțe, visul îngerilor vieții
mama, să vibreze eternității