Străina apărută-n prag aseară

se întorcea fără bagaj din gară.

Privind spre ea, când a intrat în casă,

părea o umbra din trecut rămasă

pe dorul meu, răpus de insomnie,

orfan pribeag pe zorii-n agonie.

M-a dojenit c-o răscolesc cu gândul,

că, nedormit, pierd nopțile de-a rândul,

iar ea, gonită-n fiecare seară,

își caută un adăpost pe-afară,

iar către zori, când oboseala frânge,

sunt încă prins în cugetări nătânge,

cu gânduri…

Revăd citadela pe vârful de stâncă,

lumini sidefate în noapte aruncă

și vorbe aud, din nespuse cuvinte,

prin cărti neştiute citite-nainte –

îmi toarnă otravă pe raze de lună,

pereţii curbaţi în mijloc se-adună,

iar noaptea deasupra se lasă opacă

pe gândul rănit care-ncepe să zacă.

Te rog, nu pleca acum prea departe,

întoarsă-nlăuntru, deschide o carte,

cuvinte de miere să curgă-n odaie,

să cadă-n cadenţă, ca stropii de ploaie,…

Avem prea multe nefirești probleme

de rezolvat în fiecare zi,

s-au adunat pe muchii de dileme

și ne-ntrebăm: „A fi sau a nu fi”?

Iar magica-ntrebare ne pătrunde

în sufletul rămas neprotejat

pe un tărâm străin care ascunde

un vast război, cu scop nedeclarat.

Ne rătăcim în căutări sterile,

bătând la porți lăsate cu-mprumut,

în dosul lor stă Kafka, nevăzut,

să scrie-n taină ultimele file

dintr-un roman rămas neînceput.

În timp…

La marginea uitării începe să apară

o umbră nevăzută venită din trecut

cu dorurile toate lăsate într-o gară

în seara fără miză de care m-am temut.

Te așteptam acolo pe-o bancă părăsită

adusă într-o noapte, pe un peron rebel,

cu trenul neuitării, de-o vajnică ursită

ce-și căuta în gară iubitul infidel.

Imi amintesc ursita, ea semăna cu tine,

deși părea mai tristă, privită din profil,

când cobora grăbită în gara fără șine

având pe…

V-am explicat cândva, distinsă doamnă,

că nu sunt eu acela care plânge

cu lacrimile ploilor de toamnă

căzând în suflete cu stropi de sânge.

Nici cel dojenitor certând copacii

că în răzoarele de lângă stradă

au ofilit la umbra lor chiar macii

plângând pe Minulescu-ntr-o baladă.

Nu sunt nici vrăjitorul care poate

să vindece iubirile pierdute

întoarse cu regretele lăsate

pe brâul rupt al marilor redute.

Și nici…

Spre țări străine păsări călătoare

la început de toamnă trec în zbor,

le însoțesc până departe-n zare

cu ochii-ntinși pe-o aripă de dor.

De cum dispar, în cuget se arată

păreri de rău venite din trecut

pe-o margine de umbră răsfirată

peste-amintiri de care n-am știut.

Mă reîntorc, cu gândurile toate,

prin anii duși cu tinerețea mea,

ca să-mi adun regretele lăsate

pe cioburile sparte dintr-o stea.

Tu ai…

Fereastra deschisă spre mare

adună miresme la ore târzii,

din geana rănită a zării apare

apusul întins pe trei herghelii.

Cai sprinteni aleargă pe valuri

cu nările reci dezlipite de trup,…