Și nu știi câtă pulbere de stele

se cerne peste pleoape când visez,

când chipul tău în gândurile mele

mă-ndeamnă tainic încă să veghez.

Și primăveri de vis sunt revolute,

tresare axa timpului în noi,

în destrămare, viziuni trecute

nu pot întoarce timpul înapoi.

Dar ești frumoasă ca un vis edenic

și primăveri de vis răsar din nou

și simt că nu-s vremelnic, ci sunt veșnic

și glasul…

Octombrie fumuriu
prins de ram arămiu
într-un timp cenuşiu,
nu-i suflet zglobiu
să te cânte-n târziu…

Iubirea departe
uitare împarte
în slove deşarte
adunate pe-o carte.
Drum lung ne desparte…

Aşteptarea să vină
zămislit în lumină
un timp fără vină,
aduce senină
o pace divină…

Vom fi amândoi,
vom fi iar noi doi
în tomnatice ploi.
Aminteşte-ţi de noi
pentru primăveri noi!

Te aștept prin miracol să vii din visare,

să răsari dintr-un crin, o alb-arătare.

Spre răscruce de zodii când visul mă-mbie,

ciudat peste linii s-așterne-armonie...

În ceasul uitat am pornit spre răscruce,

din pulberi stelare, cărarea mă duce

urmând fantomatic chemarea iubirii.

Rătăcesc, peregrin, pe arcadele firii.

În timpul oprit, în feeric azur,

dinspre zare venind, căpăta-vei contur.

În doi, vom putea să dăm glas împlinirii.…