Exercițiu (3)

[Cosmin Preda]

Sufletului meu, zburdalnic, îi place să colinde de capul lui, fără să-mi ceară acordul. Într-o zi, s-a întors la mine meditativ, cuprins de o uşoară tristeţe.
- Vine toamna? m-a întrebat.
- Da, frunzele veştede, care cad, sunt primele semne că vine.
- Am văzut un bărbat alergând nebuneşte după frunzele galbene, căzătoare, ca să le prindă într-o pălărie pleoştită. Când obosea, se aşeza să se odihnească şi expresia feţei îi devenea blajină şi visătoare. Spunea nişte cuvinte ciudate: “Constance, de ce te-ai lăsat sedusă de depărtări?!”
- Înseamnă că suferea din pricina plecării ei. Poate că atunci, când erau împreună, le plăcea să meargă pe covorul de frunze căzute.
- Şi încerca s-o recheme adunând frunze veştede pentru un covor?
- Asta e taina lui…

[Sofia Sincă]

Exercițiu cu dialog. Mic, însă cu temă și mesaj. Toamna din amintiri, dar și toamna vieții, inteligent redate.

Însă am câte ceva de reproșat: care cad, - ușor cacofonic. Ar fi mai bine, din punctul meu de vedere, ce cad.

Și chiar dacă este vorba despre frunzele căzute, se repetă de prea multe ori sintagma. Textul fiind foarte mic, se aude cam mult, frunze veștede, frunze căzute, covor de frunze...

Am citit cu plăcere,

Sofi

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Frumos și aici. Iar Sofia are dreptate.