Pinul

[Stanescu Valentin]

 

 

La umbra lui cu-arome-mbătătoare,

cu foarfeca din ghem mai tai secunde.

Deşiră Parce-n voie, zâmbitoare,

alt ghem sub pin, nu ştiu ce îmi ascunde...

 

Inflorescenţe-n piramide crapă,

se-nalţă-n dimineaţă către soare,

menirea lor e-o taină ce îmi scapă

şi tac, din gând îmi curge o-ntrebare:

 

Ce leac e-n conul plin de romburi etajate

şi ce tristeţi din noi va fi s-alunge?

Neştiutori şi răi petrecem clipe plate

şi acul ignoranţei continuu ne împunge.

 

Sub pinul zvelt, semeţ, noi curgem – nişte umbre...

 

El trece-n largul vieţii făr’ de conştiinţă

dar calea şi-o urmează în anotimpuri clare,

deasupra noastră el, lipsitul de ştiinţă,

ne-acopră cu umbra sa ajutătoare.

 

Privesc de jos coloana ce sprijină tot cerul,

ea este la amiază un cuib în care astrul

mai zăboveşte-n clipă fotonii ca fulgerul

să toarne clorofilei în verde ceru-albastrul.

 

Cu acele lui pinul măreţ piaptănă luna

şi stelele se nasc în ace scânteinde,

fără-ntrebări, spre tâmplă-ncet îmi ridic mâna

şi-n noapte mă cobor în visul ce mă prinde...

[Stanescu Valentin]

Valentin Stănescu, cer voie pentru un cuvânt „De sub pini”.

 

De sub pini

 

Bate ziua cu sfială

în poarta omului tăcut,

el priveşte cu-ndoială

ce a fost scris şi ce-a făcut.

 

Tocul doarme-n călimară

şi cerneala e uscată,

umbra gândului e rară,

când speranţa e surpată...

 

Ies din casă, în natură

să mă-ncarc de energie,

s-alung gândul ce îmi fură

clipa mea de poezie.

 

De sub pini privesc iar sudul

printre scânduri din ulucă,

ocolind prin frunză dudul,

bate vântul dor de ducă.

 

Candelabru mare-i pinul,

are floarea-nmiresmată,

polen curge lin deplinul

energiei întrupată.

 

Bate ziua cu sfială

în poarta altui om tăcut.

Am scăpat de îndoială

ştiu ce-i scris, ce-i de făcut.

 

[Stanescu Valentin]

aDa, cât de multă frumuseţe şi învăţătură există în tot ce ne înconjoară. Ce să facem, avem serviciu şi ne dorim timp pentru ascultat şi privit natura... Suntem la sau în pensie şi nu ne putem, de multe ori, îndepărta de vremea serviciului... Trec pe lângă ei, pinii din curte şi grădină, şi le mulţumesc îmbrăţişându-le coaja crăpată şi aspră dar simt şi lacrimile lor prin răşina ce se iveşte din loc în loc. A venit vremea hamacului prins între doi prieteni cu o verticală infinită cu umbra rară a coroanei. Soarele şi umbrele acelor de pin îmi vor mângâia faţa şi sufletul. Seara când mă retrag cu patrupedele, încă în viaţă, îmbrăţisez arţarul şi mulţumesc cerului pentru colţul de rai, pentru gura de rai, pentru felia de rai, cum ai zis cândva. Nu mai am prea multe gheme şi încerc să le trăiesc lungimea cât mai liniştit.

 

[Stanescu Valentin]

Doamnă Denisa, pinul din mine vă zâmbeşte. Săptămâna trecută am adormit pe un pat pliant sub unul dintre cei doi pini gemeni. Era pe maximum de tărie parfumul inflorescenţelor. Numai soarele m-a trezit mai târziu când mi-a încins tălpile rămase în afara umbrei pinului. A fost un timp de vis dăruit din ghemul lui Atropos!

 

[Ada Nemescu]

Foarte frumoase metafore! Urc din metaforă în alta mai specială, ca din creangă-n creangă în pinul ce te-a inspirat! S-a pogorât Raiul în grădina ta!

aDa, încântată...

[Denisa Curea-Popa]

Într-un dans subtil al luminii și umbrei sub pinul protector, imaginea Parcelelor care deapănă și taie firele vieții adaugă profunzime unei meditații lirice asupra efemerității și a sensului existenței. Poezia cucerește prin finețea metaforelor și tăcerea plină de sens pe care o lasă în urmă.
Am citit cu deosebită plăcere!