Sămânță de furtună

[BOTICI GABRIELA]

SONET V 

 

 

Când amintiri emană o crudă falsitate

Din minți blocate-n chinuri și pline de minciună

Orânduind cu jale, dorind să ne impună

Gândirile bolnave, voit persecutate.

 

Când îmbătați de faimă, în ură și ranchiună,

Avizi de confirmare cu iz de vanitate

Orgoliile negre, țesute, că se poate,

Aruncă-n vieți senine sămânță de furtună.

 

E timpul închinării către divinitate,

Icoanelor iertare le cerem cu ardoare

Și invocăm la Ceruri un gând de bunătate,

 

Să plouă cu dreptate și numai cu-mpăcare,

Să spele orice urmă sau fir de răutate,

Ca visurile noastre să-nceapă iar să zboare.

[BOTICI GABRIELA]

Adevărat a Înviat! Mulțumesc.

[Vasilisia Lazăr]

Mai ales de Paști „E timpul închinării către divinitate”, e timpul iertării și a împăcărilor. Frumos. Hristos a Înviat!

[Chris]

frumos, ultima strofa mi-a placut in mod deosebit!

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc din suflet! Să înflorească bucuria în sufletele tuturor!

[Grig Salvan]

Sonete în care regăsesc mereu o anumită gravitate dată de moralitate, stilul pare oarecum aspru și sentențios, dar sunt trăsături care dau sobrietate și valoare morală textelor. Asta pe lângă o anumită ușurință a versificării dată de o îndelungată exersare și formare a stilului propriu. Citit cu multă plăcere.

[BOTICI GABRIELA]

Au un numitor comun sonetele noastre. 

[BOTICI GABRIELA]

Superb! 

[Stanescu Valentin]

Doamnă Gabriela, revin la mesajul anterior, amintindu-mi că am scris cândva ceva care întregeşte nonsensul existenţei noastre...

 

Facla Inimii

 

 

Prin smerenie adâncă şi deplină ascultare,

se ridică lumea nouă peste vechile păcate

ce sunt prinse-n eu-l nostru mai-nainte de născare

ca prin viaţa grea să trecem cele încă ne-nvăţate...

 

Doar privitul înainte creşte-n Suflet veşnicia;

pentru faptele trecute fiecare sieşi este

cel ce judecă şi-aduce, îndreptând făţărnicia,

omul înapoi la Sursă, repetând altă poveste...

 

Trecem viaţă după viaţă mândri-n zbor, cădere-n lut,

voia noastră, simţăminte ne fac zei de-o clipă goală,

nu vrem să vedem distanţa de chipul nostru de-nceput...

 

EL ne-a dat şi ne dă încă din Lumina creatoare,

dar, orbecăind mândria, ducem trupu-n timp în boală,

facla Inimii se stinge, n-auzim a ei chemare...

[BOTICI GABRIELA]

Ce frumos ar fi dacă n-ar fi cei care aduc furtunile. Visez la o lume senină. 

O seară binecuvântată tuturor!

[Stanescu Valentin]

Doamnă Gabriela, parcă aş fi scris eu acest sonet, atât de mult vibrează în mine esenţa lui. Ne naştem în furtună, trăim în furtună şi nu ştim ce furtună urmează...