Motto: Totul își are apusul, doar noaptea se termină cu zorii.
Vladislav Grzhegorchik
🌟
Ca o taină ce s-a spus, într-un surâs tatuată
Umple urna cu tăceri. Tei se clatină la poartă.
Caut în amurg sosit și nu știu măcar ce caut,
Sufletul e tot un cântec semănând cumva… a flaut
Și în liniștea firavă, ca un fruct – singurătatea
Se oprește, ascultă-ntinsul. Sfârtecată e cetatea,
Când o pasăre-n rotiri potrivește zbor eteric.
Clipă, parcă ești o umbră în noianul de-ntuneric!
Stele zugrăvite-n șagă în priveghiul melancolic
Ascund freamătul de aur. Cu un rânjet diabolic,
Prin lucarne intră luna ca pe-ntinderile mării.
Înrămată în fereastră sorb din visul înserării.
Adaugă un comentariu
@Valentin Stănescu,
Este un paradox, deși cititorul lasă un comentariu favorabil sau chiar apreciativ, nu apasă butonul like.
Nu doar la postarea mea. În general.
Dar, subliniez încă o dată, din punctul meu de vedere nu contează cantitatea...
La începuturi erau evidențiate postările populare, cu cele mai multe aprecieri și membrul activ, etc.
Este o poveste cu "a fost odată". Eu mă bucur de tot ce trăiesc aici, admir frumoasa încăpățânare a Lisiei de a păstra viu spiritul site-ului pentru noi și în amintirea regretatului scriitor Ion Lazăr daCoza..
*Umbrele* tale sunt umbre de lumină și le primesc ca pe un dar.
Umbre albe, umbre gri, negre deloc
Mă înconjoară, le strâng la un loc
Sunt paji singurătății și sprijin la greu
Obsesii dragi, prezențe prețioase. Mereu!
aDa
aDa, fie-mi cu iertare dacă îndrăznesc să aduc o altă umbră aici în pagina ta. Nu ştiu ce spune Regulamentul, dar constat că ai un record de 162 vizualizări, doar patru colegi au avut cuvinte frumoase a-ţi adresa, iar numai doi au declarat că le place postarea ta. Căutând prin arhivă am găsit o umbră şi m-am gândit să o apropii de prietena ta.
Umbra
Când nu mai ai ceva îi dai valoare
şi te opreşti din truda zilei grele,
în amintiri să-ţi cauţi alinare,
acel ceva să regăseşti în ele...
O harpă unduieşte briza serii
şi mă-nfioară şi tresar hoinar,
când trec în zborul lin de culmea verii
şi umbra ta în mine se vede mai arar.
@ Mihai Katin,
salut o prezență specială și așteptată! Domnule, mulțumiri! aDa
@ Valentin Stănescu,
primim, primim... apreciem creația generoasă, versuri închinate umbrei, fidela noastră prietenă nedespărțită. aDa, mulțumesște
Prin lucarne intră luna ca pe-ntinderile mării.
Înrămată în fereastră sorb din visul înserării. extraordinar final pentru cine are răbdarea și dorința de a vizualiza aceasta fascinanta nocturna poetica!
aDa, m-am gândit să adresez prietenei tale fidele acest semn. Întreab-o dacă primeşte aceste ... umbre.
Umbre
Din bolta înaltă
crescută-n amurguri
cad rar nişte muguri
din nouri în baltă.
Ce văd îmi apare
un joc de vedenii
din duhul poienii
să mă înfioare...
Din loc mai ascuns,
frica ancestrală
iese la iveală,
din urmă m-a ajuns.
Apar deodată
stafii răpitoare
şi prea mişcătoare
ce-n umbre se-arată.
Imi sar în retină
doi perfizi licurici,
tremurând în sclipici
dintr-o rece lumină.
Sunt surd şi împietrit,
calc rar să nu spintec
în casa-i descântec
codobelc răsucit.
Văd lupul cel hulpav
că-mi stă pe aproape
şi-mi cade pe pleoape
c-un urlet grozav.
Imi duc mâna spre ochi
şi stau o secundă,
un gând mă inundă
ca să-mi dau de deochi.
Mă întorc iar acas’
să dau de lumină,
să-mi scot din retină
ce-n urmă a rămas.
@ Denisa Curea Popa,
mulțumesc pentru prezență și sugestii, mereu pe granița subțire a imposibilului, aDa
Și dacă e prea trist cuvântul
Și dacă luna înger este...
Lăsați să risipească vântul
Poemul meu, ca-ntr-o poveste 🌛
@Valentin Stănescu,
frumoase versuri am primit în dar, pentru care - mulțumesc!
suntem norocoși, noi oamenii, pentru stele, întuneric și lumină și peste toate universul nemăsurat al visului...
aDa
O reflecție asupra unei tăceri interioare, un joc între lumină și umbră, între vis și realitate. Am citit cu sufletul.
Bucurii infinite îți doresc!
aDa, după introducerea ta în Comentarii, am urmărit arhitectura cuvintelor marca Tudor Cicu de unde a răsărit ca o stea a dimineţii ultimul vers, pe care l-ai adoptat imediat. Aduc şi eu, în continuare, o umbră a poeziei tale pe care să o primeşti în dar pentru starea în care mă ţine acest Vis al înserării.
Miezul nopţii
Noaptea se răstoarnă, nu e timpul pierdut.
Orizontul doarme între două zile.
Nemişcată Steaua zace-n aşternut,
învârtind în juru-i stelele copile.
Frunze mişcătoare par stafii vibrânde,
vântul primăverii are insomnie.
Ochiul nopţii clare de noi îşi ascunde
văzul în frecvenţa pururi albăstrie.
Miezul nopţii prinde să mai stea cu mine,
încă o secundă zăbovim cu gândul,
îmi vorbeşte-n şoapte vrând să îmi aline
înţelesul simplu ce adânc mă doare:
Eu Steaua Polară ce-nvârt lumii rândul
unde-am să apun, trecând altă zare?
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 600 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE