în zori

[Belean Maria Ileana]

luna trece cu fața spre mine

 mă vede atârnată de îngrădiri

 "este așa bine"

 îmi mângâie pletele

 

 din patul meu o văd mică

 oricât mă întind să-i simt mirosul

 să-i ating perfecțiunea

 minciuna cu pipa atârnata de arșița buzelor

 bate din palme

 

 nu știu tu

 dar jumătatea lui doi

 așa de mult dorește să alerge cu mâinile întinse

 peste pașii tăi

 încât se rănește mereu de tăișul cuvintelor de vină

 cu pielea sidefie chircită

 luna e tot mai mică

 sau așa o văd eu

 

 mica mea lume

 aude ce frumos cânți trupuri albe în flăcări

 sculptezi zâne

 

 poate una dintre ele

 duce pe umăr chipul meu

[Ada Nemescu]

Bun venit, Hristos a Înviat! 

Am citit cu plăcere aceste versuri așezate într-un fel atât de personal, inedite.

Mi-au atras atenția, în mod deosebit, două versuri pe care le scot acum din context:

minciuna cu pipa atârnata de arșița buzelor

 bate din palme

mica mea lume

 aude ce frumos cânți trupuri albe în flăcări

Sentimente ținute în frâu în privirea lunii, aplatizată și neîndurătoare.

aDa

[Monica Pester]

Interesantă viziune. 

Drept pentru care, mă raliez total comentariului maestrului Tudor Cicu

[Grig Salvan]

O viziune delicată a sentimentelor sub privirea lunii intangibile, totul se desfășoară în „mica mea lume”. O lectură plăcută.

[Tudor Cicu]

...„minciuna cu pipa atârnata de arșița buzelor”, ca într-un tablou de James Mc. Whistler și o lumină la ferestră a unor zâne ,care să ne bată în geam să ne spună că o față a lunii, „una dintre ele/duce pe umăr chipul meu”... ca pe o metaforă borgesiană a dublului. Nu-i rău!

 

[Stanescu Valentin]

Doamnă Maria Ileana, e o minune să ne găsim în acest rai al cuvintelor frumoase (Cenaclul). Frumoasele versuri aduse aici „în zori” m-au întors cu două nopţi în urmă pe când dintre faldurile pernei privirea mi-a  rămas uimită de cele ce-mi spunea Luna, fascinanta lună...