călăuza

[nicolae vaduva]

în timp ce noroiul mă sorbea ca și când
eram un pantof fără legătură
tu râdeai sau plângeai undeva
între un dezgheț și o viitură

te-am văzut cu degetul îndoit lângă buze
ca un semn de întrebare
în timp ce creierii-mi dădeau erori
surprinzătoare

un fel de pâlpâit prin care semnalizau
ierbare de verzi amintiri
îmi erai o călăuză de departe
prin telurice orânduiri

[Vasilisia Lazăr]

Poezia dumneavoastră surprinde drumul interior al omului aflat între rătăcire și orientare, unde noroiul devine simbolul căderii, iar călăuza – o prezență salvatoare, discretă. Imaginile neobișnuite, aproape onirice, creează o tensiune între fragilitate și luciditate, între haosul minții și chemarea unui sens. Gestul „degetului îndoit lângă buze” capătă valoare de semn existențial, ca o întrebare deschisă asupra direcției vieții. Finalul aduce o lumină calmă: călăuza rămâne, chiar de la distanță, un reper prin „telurice orânduiri”. O poezie densă, introspectivă, cu vibrație profundă. Reverență!

[Chris]

melancolic si frumos!

[Grig Salvan]

Dramatică secvență, onirică, parcă scanarea unui vis încărcat de simboluri ce se cer descifrate. Interesantă lectură.

[Costel Zăgan]

Între timp, viața ne trece pe alt nivel, de unde ne vedem ca niște străini.

[Mihai Katin]

tu râdeai sau plângeai undeva
între un dezgheț și o viitură...

îmi erai o călăuză de departe
prin telurice orânduiri  ...paradigme poetice pentru   o stare a timpului în care  trecutul și prezentul   nu găsesc în simbioza lor răspunsul ci  doar  o enigmatica  ipostaza;

   te-am văzut cu degetul îndoit lângă buze
ca un semn de întrebare