După ceață

[Monica Pester]

Se ridică ceața  ca-ntr-o răzvrătire

De muget de zimbru și oftat de brazi,

Mă îndrept spre cerul fără strălucire,

Îngeri mă-nconjoară, îmi sunt camarazi

Sufletul palpită, între tonuri blânde

Număr note false, înghețate-n el,

Aștept să apară noi cărări urcânde,

Să mă lecuiască, ieșind din tunel

Din străfundul sorții, aer să-mi aducă,

Plin de nestemate, și plin de mister,

Viața se preface în luntre caducă

Traiul când devine mult prea auster,

Vise dau de-a dura, legănând coșmare,

Nu-mi priește noaptea fără de povești,

Tot alung în tolbă gândurile-amare,

Și opresc doar unul, să știu că mai Ești.

Tu și curcubeul, miezul și sămânța

Lucrului de taină ce nu pot să-l pierd,

Vin tot mai aproape de El și credința

Crește algoritmic, ca să o dezmierd.