După ceață

[Monica Pester]

Se ridică ceața  ca-ntr-o răzvrătire

De muget de zimbri și oftat de brazi,

Mă îndrept spre cerul fără strălucire,

Îngeri mă-nconjoară, ca și camarazi

Sufletul palpită, între tonuri blânde

Număr note false, înghețate-n el,

Aștept să apară noi cărări urcânde,

Să mă lecuiască, ieșind din tunel

Din străfundul sorții, aer să-mi aducă,

Plin de nestemate, și plin de mister,

Viața se preface în luntre caducă

Traiul când devine mult prea auster,

Vise dau de-a dura, legănând coșmare,

Nu-mi priește noaptea fără de povești,

Tot alung în tolbă gândurile-amare,

Și opresc doar unul, să știu că mai Ești.

Tu și curcubeul, miezul și sămânța

Lucrului de taină ce nu pot să-l pierd,

Vin tot mai aproape de El și credința

Crește algoritmic, ca să o dezmierd.

[Chris]

mi-a placut ideea, iar am senzatia aceea de cuvinte folosite sa rimeze, dar poate este impresia mea. am citit cu placere, 

[Grig Salvan]

Imagini fabuloase, ca de obicei, un univers teluric și frământat, cu viziuni magnifice, adesea apocaliptice, dar în care se regăsește mereu eul poetic transfigurat în spirit universal în luptă cu stihiile dezlănțuite, dar ieșind mereu deasupra lor, în reculegere deplină. O lectură palpitantă și incitantă.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Versuri pline de melancolie.  Am citit cu plăcere.

[Mihai Katin]

Vise dau de-a dura, legănând coșmare,

Nu-mi priește noaptea fără de povești,

Tot alung în tolbă gândurile-amare,

Și opresc doar unul, să știu că mai Ești...numesc acest catren o poarta miraculoasa  spre acea devenire interioara în care   lumina sufleteasca da rațiunii  un alt spațiu de devenire intru divinitate