Doar în vis te mai văd...

[Grig Salvan]

doar în vis te mai văd, când glasul te cheamă
și-n noapte se zbate dorul meu mut,
te-apropii ușor, zâmbind fără teamă,
dar chipul e abur, iar glasul pierdut...

rămâi lângă mine doar cât o clipire
apoi te destrami în al zorilor fum,
dar inima mea, bătând în neștire
te caută-n van în al zilelor scrum...

în vis ești aproape, în lume departe
doar noaptea îmi dă ce lumina mi-a luat,
un strop de speranță, o fugă de moarte,
un timp fără timp, de unde nu ai plecat

doar în vis te mai văd și acolo rămâi
o umbră ce încă mai știe-al meu glas
iar eu mă întorc pe cărarea dintâi
să caut din nou neuitatul tău pas...

[Grig Salvan]

Mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru reflecțiile pe marginea acestei modeste elegii.

[Mihaela Popa]

emoționant

"un timp fără timp, de unde nu ai plecat."

mă înclin!

[Chris]

foarte frumos! 

un timp fără timp, de unde nu ai plecat...

iar eu mă întorc pe cărarea dintâi
să caut din nou neuitatul tău pas...  aceste imagini mi-au placut in mod deosebit!

[Maria Mitea]

” doar noaptea îmi dă ce lumina mi-a luat,
un strop de speranță, o fugă de moarte, ” - toată poezia este ” o umbră ce încă mai știe-al meu glas” ... ”iar eu mă întorc pe cărarea dintâi”  poezia , 

singura cărare pe care numai tu poți călca cu toată ființa ... da, Gric, ai scris cum rar se mai scrie, cu aburul visării ... un răsfăț pentru cititor. 

[Vasilisia Lazăr]

Grig, poezia ta este o elegie a dorului, în care visul devine singurul spațiu unde iubirea mai poate exista întreagă. Imaginile de abur, fum și umbră sugerează fragilitatea prezenței, iar contrastul dintre noapte și zi accentuează ruptura dintre memorie și realitate. Versurile curg cu o tristețe blândă, fără revoltă, ca o acceptare a unei iubiri care supraviețuiește doar în interior. Finalul, cu întoarcerea pe „cărarea dintâi”, păstrează vie speranța regăsirii, chiar dacă ea rămâne doar în vis. O poezie sensibilă, profund umană, care atinge discret inima. Am citit cu emoție, felicitări!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Versuri melancolice, pline de tristețe ” dar inima mea, batând în neștire/ te caută-n van în al zilelor scrum”.

Oricât de mult timp ar trece, în vis va fi mereu  la fel de real, de parcă nici nu  ar fi plecat.