Lipsa de secunde

[Mihai Katin]

 

Voi ştiţi ce este teama de lipsa de secunde?

Timpul încet se pierde

Dar nu mai ştim pe unde,

O secetă de ore, de clipe cruciale

Trăim în intersecţii,

Închişi în mahalale

Cu dimineţi prea gri când soarele coboară

Văzându-ne constrânşi

A sta bară la bară

Pe drumul spre infern

Când nu mai este semn,

Ori înspre rai cu teamă de judecăţi postume,

Suntem aleşii sorţii ce ne aruncă-n lume

Să numărăm secunde în boabele de rouă,

De sus la intervale

O umbre tristă plouă,

Dar secetă e-n suflet şi lipsa de clepsidră

Ne duce în exil din lumea cea avidă

De ore fără semn, doar cifre în viteză,

Suntem pierduţi se pare în ultima asceză

Când năpârlesc deodată ce fost-au anotimpuri

Şi nu mai e apus, nu e nici răsărit

E timpul doar un ţipăt

De înger izgonit.

 

[Elena Victoria Glodean]

Impresionant mod de a descrie”seceta de ore” în care trăim. Mi-a plăcut mult imaginea timpului transformat din ritm natural în cifre reci, care ne grăbesc spre nicăieri. Un text încărcat de emoție și imagini puternice! Felicitări!

[Vasilisia Lazăr]

Domnule Katin, poemul dumneavoastră este o meditație gravă asupra timpului risipit, unde „lipsa de secunde” devine metafora unei existențe trăite în grabă și dezorientare. Imaginile urbane și apăsătoare – intersecții, drumuri spre infern, dimineți gri – conturează un prezent alienat, în care omul pierde contactul cu sensul profund al clipei. Contrastul dintre seceta sufletească și dorința de a număra timpul „în boabele de rouă” aduce o nostalgie a simplității pierdute. Finalul, cu „timpul – un țipăt de înger izgonit”, ridică poemul la o dimensiune existențială și spirituală puternică. O poezie densă, lucidă și tulburătoare. Reverență, Poete!

[Chris]

da, frumos, mi-a placut mult incheierea!

[Costel Zăgan]

Pierduți între îngerul genezei și îngerul apocalipsei, poeții se retrag în capodopere. 

[Grig Salvan]

O scurgere a timpului printre degete e un sentiment de panică, frustrare și uneori disperare, e timpul de care nu ne putem folosi, nu ne putem bucura, el e timpul pierdut după care strigăm în pustiu. Profundă și intrigantă meditație atunci când:

„Suntem pierduţi se pare în ultima asceză

Când năpârlesc deodată ce fost-au anotimpuri

Şi nu mai e apus, nu e nici răsărit

E timpul doar un ţipăt

De înger izgonit.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Când nu mi-a  mai rămas nimic, si nu am mai avut de nimic de pierdut, am plutit ca un vultur!  A fost o perioadă în care am zburat fără aripi. Mulțumesc pentru melodie  pentru reamintirea unor sentimente pierdute în uraganul vieții si pentru inspirație ...

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

plutesc asemeni unui vultur în lipsa de secunde

timpul încet se pierde asemeni unei frunze... eu așa aș începe acest poem superb.

Cu sinceritate!

[Mihai Katin]

https://www.youtube.com/watch?v=JFNx71PXRiI&list=RDJFNx71PXRiI&...

oare putem pluti  asemeni unui  vultur,asemeni  unei  frunze?....depinde de muzica sufletului