Sub mistica și selenara clipă

[gabriel cristea]

,,Omul este visul unei umbre." (Pindar)

Nimic nu poate egala adâncul unui cer
Ce modelează fin eliptica aripă;
Din naltele tării se-aud cum se topesc și pier
Devălmășite păsările-clipă...

Și-atuncea, sprijinit de umbra unui blând stejar,
Cu frunze risipite-n soare-apune,
Se-nvâltorează-n ochii-mei-tăceri-de- chihlimbar
Un zbor spre depărtări, un zbor anume...

Ca lepădarea sinelui de frunză și cuvânt,
Mă bântuie o stranie lentoare
Pe care-o simt și o cunosc doar idolii de vânt,
Iubind fiorul florii de cicoare.

Mi-e legănatul nopților șoptirea unui mac,
O stare ne'nțeleasă și-o risipă;
Devin fluid ca seva rătăcindă prin copac,
Sub mistica și selenara clipă...

Străluminat de razele foșnindului frunzar,
Cu fruntea rezemată-n veșnicie,
Aripi gigantice îmi cresc, și lumea lui Pindar
Îmi pare-atât de-aproape - numai mie!

[Grig Salvan]

Superb poem, citit și recitit pentru frumusețea mistică și cadența muzicală a versurilor. Fiecare strofă e parcă sculptată în bronz vechi, cu irizări luminoase și sunet profund de cântec venind din adâncuri de timp, cu stări sufletești copleșitor de frumoase.

[Mihai Katin]

Ca lepădarea sinelui de frunză și cuvânt,
Mă bântuie o stranie lentoare
Pe care-o simt și o cunosc doar idolii de vânt,
Iubind fiorul florii de cicoare.    aici poemul este  o binecuvântare a spiritului,  sunt imagini  pe care doar  vibrația sufleteasca le  poate  înțelege...

[Chris]

foarte frumoasa succesiunea de imagini.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Primele două strofe creează o stare contemplativă autentică. Imaginea stejarului și a păsărilor care se topesc în depărtare este sugestivă.

Există o unitate de atmosferă: cer, zbor, noapte, arbori, lumină, veșnicie. Poetul știe în ce univers vrea să rămână.

„Aripi gigantice îmi cresc, și lumea lui Pindar

Îmi pare-atât de-aproape - numai mie!”

Aici există o închidere firească. Motto-ul revine în mod organic și poemul capătă rotunjime.

[Vasilisia Lazăr]

Ai atât de multe imagini puternice, încât uneori ele se întrec între ele. Când fiecare vers vrea să fie extraordinar, cititorul nu mai are unde să se odihnească.