Pe calea fără nume

[Corneliu Neagu]

Trecutul se tot duce spre neștiute astre,

adesea nici cu gândul nu îl putem găsi,

pierduta lui trăire din sufletele noastre

ne tulbură tăcerea puterii de-a mai fi.

Dar poate vreodată va reveni pe-o rază

să lumineze calea parcursă, cea dintâi,   

ce strajă neuitării din haos ne veghează

cu-o ultimă dorință rămasă căpătâi.

Voi aștepta minunea când zorii la fereastră

veni-vor din văzduhuri cuprinse de uitări

să-alunge luna plină rămasă sus pe creastă

sub vraja revărsată din mitice viori.

Atunci voi înțelege că într-o zi anume,

călare pe licornul cu frâul de argint,

vei reveni, iubito, pe calea fără nume,

să te alint  în patul cu flori de hiacint.

 

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri cu drag și prietenie, Alexandru Bolache, pentru comentariul lăsat aici! Onorat!

[bolache alexandru]

Poezia dumneavoastră îmbină nostalgia cu speranța și vine ca un balsam pentru suflet!

[Corneliu Neagu]

Onorat de aprecierile tale, Monica Pester! Mulțumiri alese cu cele mai frumoase sentimente de prietenie și respect!

[Monica Pester]

Toate poeziile dvoastră, dle C. Neagu vin dintr-un suflet care a trecut curajos prin multe evenimente pe care le-a decantat, le-a dat onoarea cuvenită , iar acum ni le oferă într-o prețioasă prezentare. Eu vă mulțumesc pentru tot ce citesc .

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri cu drag și prietenie, stimată doamnă Vasilisia Lazăr, pentru comentariul lăsat aici! Onorat!

[Vasilisia Lazăr]

O reverie cu ochii deschiși, o lume aglutinată cu melancolii, depărtări și urme ale unui trecut ce răscolește cenușa unui foc stins poate prea devreme. Superb!

[Corneliu Neagu]

Dragul meu prieten Grig Salvan, îți mulțumesc pentru aprecierile tale pline de farmec și noblețe, ele constituind, pentru mine, ca și altă dată, o măsură dreaptă a valorii versurilor mele!

[Grig Salvan]

Nostalgia unui trecut pierdut în negurile Timpului, de care adesea nici nu ne mai aducem aminte, pe care „adesea nici cu gândul nu îl putem găsi”, e prilej de așteptare a unei minuni, de reverie, de vis cu ochii deschiși în care revenirea unei vechi iubiri se va împlini venind de undeva „pe calea fără nume”. E o melancolie atotcuprinzătoare, dar și o speranță de materializare a visului „într-o zi anume”. Deosebit de frumos poem, ca toate cellalte, de altfel.

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc domnule Cicu Tudor, cu drag și prietenie, pentru comentariul dumneavoastră, frumos nuanțat, privind poezia pe care am postat-o aici, pe Însemne Culturale! Onorat!

[Tudor Cicu]

Dacă la trecutul „ce se tot duce spre neștiute astre”, întoarcerea e „călare pe licornul cu frâul de argint...” (un vers superb), atunci ceea ce ni se întâmplă de o viață , nu-i decât o cernere, în memoria labirint, a trăirilor. Și e chiar un mesaj de reținut.