De ce?

[BOTICI GABRIELA]

SONET XIV 

 

Nu mă-ntreba nimic în astă viață,

Durerea ce o am e mult prea mare -

Ci dă-mi ce viața mea acum nu are

Și florile să-mi lași pentru prefață.

 

Nu-mi explica ce văd, aici, în soare,

Doar ce nu știu acum, Tu, mă învață.

Unde mi-s anii, cine mi-i dezgheață?

Aș vrea să-i recompun, pe fiecare...

 

Căldura ce o iau și mă răsfață

O retrimit luminii Tale, care

Îmi vede clipa rătăcită-n ceață.

 

Și dacă moartea-i doar o transformare

Ce prinde viață, de ce mă înhață?

De ce nu știu să râd, de ce mă doare?

[BOTICI GABRIELA]

Mulțumesc frumos.  Titlul unui sonet este format din numărul sonetului si apoi în paranteză se poate pune titlul. Aici le-am separat și din greșeală am lăsat parantezele. 

Corect este: Sonet XIV (De ce?)

[Vasilisia Lazăr]

Nu intru în teoria sonetului, sinceră să fiu, cu toate modificările și acceptările de acum, nici nu o stăpânesc prea bine. Am observat că multe poezii cu formă fixă au suferit modificări și sunt acceptate mai multe forme, așa cum și DEX-ul a acceptat și forme ale cuvintelor care până mai ieri erau penalizate. Poate și de aceea formele fixe nu mă mai atrag atât de mult. Dar aici îmi place poezia, emoția pe care o transmite. Și curgerea ei muzicală. 

O mică observație. Niciodată nu se pune un semn de punctuație după punctele de suspensie. Semnul întrebării sau exclamării (doar acestea!) se pun înaintea lor. Deci corect este „mă doare?...”.

Și încă ceva, de data asta o nedumerire. De ce e pus titlul în paranteză?

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos. 

Doar la câteva sonete am păstrat rima și la terține. În rest am schimbat rima.

Atașez un sonet: 

Sonet CLXII  (Lemnul)

S-a așezat doar limba mută pe scaunul sculptat în mine,
nu am crezut că el va ține răceala ei, vocea-i pierdută.
N-am niciun loc acum, sunt pline de amintiri ce nu-mprumută
din al lor glas. Tăcerea slută, asmute doar, printre destine,

 

dorința ei, cu voci meschine, încearcă iar trista dispută,
ș-apoi, parșiv, atent impută tot ce a fost, apoi ce vine,
și mintea mea, de dor pierdută, uită ușor clipe blajine,
printre năluci, printre angine, țesute-n gând doar de cucută.

 

Sub cerul orb, brăzdat de frică, muțenia din țel m-abate,
mă prăbușesc în zile plate și mă ascund în clipa mică,
iar Eul meu nu mai înspică, ci pierde doar intensitate.

 

Dar lemnul viu, cu raze late, în liniște, el își ridică
pădurea lui și, fără pică, printre trăiri doar mutilate,
mă naște iar, căci doar el poate să-mi scoată-n drum un as de pică.

[Tudor Cicu]

Gabriela> dacă pe mine mă întrebi, atunci îți pot spune că într-un sonet clasic (gen Shakespeare, Eminescu, Petrarca etc), rima la versurile terține trebuie să fie libertine (diferite) de cele din primele 8 linii ale sonetului... Petrarca argumenta că aceasta vine să estompeze (nu să le amplifice) sonul muzicalității primelor 8 linii și să dea o modulație opusă unei altfel de cerneri a trăirilor prin semnificarea lor. Asta nu înseamnă că nu e sonet poezia ta. Respectă versul iambic, din primele 8 linii și în terține, e dedicat unei teme adecvate... are armonie. (Vreau să văd unul în care sonetul e scris după regulile de care spuneam. Aștept!)

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos. Am o rugaminte. Ce reguli ale sonetului nu au fost respectate?

[Tudor Cicu]

Până la un sonet după regulile clasice ar mai fi de lucrat, doar că întrebarea pe care și-ar pune-o și cititorul nostru e dacă și femeile pun la inimă astfel de turbulențe ale ființării noastre, ori ele (meditația unui „alter ego”) îi împrumută, fără luptă, existența sau clipa fericită de-a relaționa cu ființa?  Citind astfel de gânduri (prin întrebări și răspunsuri lirice) ai putea crede că poezia, ca joc şi artificii, ne aminteşte de barocul poetic, și nu de un sonet. Numai că poeta ştie că rostul gânditorului aplecat asupra cuvintelor este să întoarcă viaţa şi rosturile ei pe toate părţile.

 

[Stanescu Valentin]

Doamnă Gabriela, tulburător sonet! 14 versuri, dublul lui 7. Ce coincidenţă! O poezie de la Dumnezeu cu întrebări pentru Dumnezeul din noi.

[BOTICI GABRIELA]

Vă multumesc. O zi senină tuturor!

[Denisa Curea-Popa]

Un sonet tulburător scris cu  o delicatețe aparte.

Prețuire!