Mi te scurgi printre degete, timp călător, 

la hotarul de neguri, cioplesc așteptări,

pe aripa vântului, copac cântător,

din muguri de șoapte, înfloresc pe cărări. 

În fragil echilibru, pe puntea de dor, 

simțind preatârziul, pașii mei se opresc, 

mă privești și mă mistui în focuri ce mor,

iar clepsidrele sparte-n amurg strălucesc. 

În pădurea gândurilor mele blânde, 

cresc bujori sălbatici dimineața, Doamne,

zboară ciocârlii, cu aripi fremătânde,

anunțând venirea ta, sfinte Ioane!

Sânziene de aur în plete port azi

și-n vara miresmelor, sufletu-mi cântă,

în ie, plămădită cu freamăt de brazi,

pe creste de doruri, iubirea-mi se-avântă. 

Oprește clipa,

închide-o într-o lacrimă

de chihlimbar auriu

și uit-o acolo,

în vara  în care

a plouat cu petale

de stele perechi,

mângâierile incandescente ale serii

mi s-au așternut pe buze, 

pe tâmple, pe gene,

odată cu sărutul tău 

cu gust de cireșe amare

și parfum de vacanță! 

Din miezul răcoros cu ploi rebele, 

eu îmi culeg buchet de bucurii, 

mă învelesc pe înserat cu stele

și-n zori, cu răsărituri aurii. 

Ascult cum curge liniștea prin vene, 

mă recompun din cioburi de tristeți, 

pe când la moara timpului se cerne

făina nenăscutei dimineți.