Tu coborai din cer...

[Rădița Răpeanu]

Tu coborai din cer, nesupus,
în zile de senin și zile de amar să îmi faci umbră!
Ochii tăi sticleau injectați de fericire,
sticleau fieratic la vederea cărnii aburinde și parfumate.
Am luat cu mine tot avântul cu care te-ai opus și m-am rezemat de copac,
copacul acela erai tu.
Îmbrățișându-te am căzut pradă unui foc aprins de un buzunar cu aer.

Doamne, ce incendiu...

[Chris]

foarte frumos! 

[Mihaela Popa]

"un buzunar cu aer" incendiar poem

mă-nclin!

[bolache alexandru]

O experiență deosebită cu un adevărat... Zburător. Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,

Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc! poezia ta mi-a readus în minte aceste versuri ale lui Heliade Rădulescu. Felicitări!

[chindea maria elena]

O nuntire cosmică - un altfel de Yin/Yang, pământul (energia feminină) îmbrățișat de soare (energia masculină) oglindind viața mustind de senzualitate și ardență! Vechea și mereu noua refacere a universului, a axului lumii cunoscute prin iubite! Bine hașurat misterul, Rădița! 

[Rădița Răpeanu]

Am zis eu că am nevoie de un aspacardin!  Domnilor, trecerea dumneavoastră mi-a aprins stima de sine! Vâ mulțumesc și îmbrățișez cu tot dragul! 

[Grig Salvan]

Un poem arzînd ca o flacără, stârnind un incendiu. Coborârea din cer naște un tablou uimitor, iar imaginea „m-am rezemat de copac, copacul acela erai tu” mi se pare deosebită de frumoasă.

[Mihai Katin]

Ochii tăi sticleau injectați de fericire,
sticleau fieratic la vederea cărnii aburinde și parfumate. apreciere  pentru  acel  atat  de rar   fieratic  dar   si   contrastul    din poem ,o   varianta  prescurtata si  metaforizata   Beauty  & the  Beast dar   bineinteles   retraita  in registrul  unui foc aprins de un buzunar cu aer....magic,magie!

[petrut dan]

Mi-a plăcut buzunarul tău cu aer, ce întreține văpaia acestui poem ce se folosește de forța cititorului ca într-un procedeu asiatic pentru a învinge și  a provoca emoția ultimului vers, pe mine m-ai convins, cu drag! 

[Rădița Răpeanu]

Doamne, ce copleșită mă simt, dar mi-e bine, respir aerul din jurul meu și m-aprind! Poate că și mulțumirea asta arde-n celulă! Îți mulțumesc, Vasilisia, așijderea dumneavoastră domnule Tudor Cicu! ❤️

[Tudor Cicu]

„Îmbrățișându-te am căzut pradă unui foc aprins...

Doamne, ce incendiu...”

...acesta poate fi visul poetei de a trece prin forța imaginației într-o realitate posibilă în a-și găsi fericirea vieții, dar numai printr-un strigăt eliberator menit să dezlănţuie schimbarea. În poezie, postmoderniştii fac din năzăririle lor artă, creaţie, ducând mai departe gândurile lui E. Cioran care ne vorbea despre o lume văzută cu „un ochi pe gaura cerului”, pregătiți să acceptăm suferința ca pe o împlinire „fără a suferi pentru asta”.