Să fii femeie, doar a mea — replică, Eu sunt femeia orişicui..., Violetta Petre

[Rădița Răpeanu]

Eu sunt bärbatul ce-l aștepți și mă ridic dintre adepți ca Lazăr din morminte.

Separ iubirea prin obcini, de coajă și de mărăcini să dau de cele sfinte!
Visez, iubito, să m-adopți, la nurii tăi dulcegi și copți, să mă înfrupt cu teamă,
Iar sânul ce l-ai dat la câini să ți-l întorn cu două mâini, când glasul tău mă cheamă!

Să fii femeia ce-am visat; pe stradă, doamnă, și în pat, gheișă educată
Ce ține seamă de bárbat, când cu iubire o străbat pe coapsa ei curbată –
Viforniță, precum te știu, de bumbul tău ciocolatiu să mă agăț cu gura,
Cu voia ta, atlant să fiu, ce-aleargă după miedul viu să-i bea setos, păstura!

Neredincios ca un ascet, poemul tău cel violet, ce-adesea mă răsfață,
La nemurire și surghiun în casta mea de brav shogun să ți-l condamn pe viață!
Că-ți este trupul adevăr și nu-i la mâna tuturor sá aibă așa minte;
Mă îmblânzești și mă ațâți, mă prinzi și-adesea mă asmuți de simțuri prin cuvinte

Ori, Dumnezeu, când te-a creat, de harul tău s-a minunat și-a hotărât îndată,
Să-ți fie numai ție dat, Chivotul nedesferecat, ținându-l sub lăcată!?
Să fii femeie, doar a mea, așa cum soarele ar vrea, să-i fie soață, luna!
Pe umeri să te port mereu, să vrei și tu, și Dumnezeu, să te iubesc întruna...

Să te vânez ca un ghepard ademenit de mir și nard, felină desmierdată,

Eu sunt bărbatul ce-l aștepți, șoimar cu ochii vigilenți, ce nu te dă, scăpată!

&

Eu sunt femeia orișicui, a tuturor şi-a nimănui...
autor - Violetta Petre

Eu sunt femeia orişicui, a tuturor, şi-a nimănui, cu visele în cuie,
Miros a brad şi-a flori de nard dar sunt femeia-leopard şi-mpart morţii, tămâie.
Mă dăruiesc numai de vreau şi ce-i mai bun, de-oriunde iau, când îmi aleg amanţii,
Doar dintre zei şi-n preajma mea, în aşternut de catifea, rămân numai atlanţii.

Războinică printre femei, atrag în cursă doar mişei, să le adulmec trucul,
Şi îi pătrund până-n adânc, scanez scenarii, le mănânc şi chiar le sec izbucul.
Separ un rictus de-un surâs şi doar privind de jos în sus, le simt în gât minciuna,
Şi exilaţi rămân pe veci, indezirabili şi zevzeci, îngurgitând furtuna...

Când mă avânt peste oblânc, viforniţă şi jar mănânc şi-n strai de amazoană,
Arunc cu sânul drept în câini, să pot să prind mai bine-n mâini un arc pentru prigoană.
Am ochi de vultur şi dezbrac cu ochii mei de pui de drac, vânatul de armură
Şi ţinta cade la pământ, cu un sărut o înspăimânt şi-i sângerez pe gură.

De mă priveşte cu alean, chiar de nu-i zeu, ci pământean, îi iau durerea-n spate,
Arunc şi zale şi topănci, mă descotorosesc de lănci, dar, doar pe jumătate.
Să mă cunoască de la brâu, până la tălpi. Îl ţin în frâu, să vadă mai departe,
Că mintea e numai a mea şi-un ochi în frunte de-ar avea, l-aş condamna la moarte.

Eu sunt femeia orişicui, a tuturor şi-a nimănui şi gândul nu mi-l ştie,
Decât poemul violet, cu strălucire de stilet şi iz de iasomie...

* 

"Cine se recunoaşte în portret să spună! Eu ştiu sigur, una... RODICA RĂPEANU"

 Îi mulțumesc, Violettei, pentru poemul dăruit, sper că și replica e una pe măsură! 

[Rădița Răpeanu]

Cu aleasã prețuire, mulțumesc şi îmi exprim bucuria, printr-o caldă imbrățişare!

[Mihai Katin]

interesante   poemele  de un feminism 100% romanesc  ,nu pot  decat   sa  admir  aceast  dialog  liric   care  probabil   isi   va  avea  continuare !

cu   admiratie!