nu mă tem

[nicolae vaduva]

și bătea un vânt cu scântei
printr-o toamnă de vise mărunte,
treceau pe bulevarde femei
venite din veacuri defuncte.

de rochițe, în culori deocheate,
într-un susur, delicat, remanent,
fanfare de priviri excitate
le dezbrăcau la timpul prezent.

nimic nu era cu perdea
când ziua se scurgea-n rădăcini,
doar o nuntă de frunze cădea
pe orașul dintre două lumini...

nu mai am de ce a mă teme,
stau pe străzi, așteptând, ca-n bazar,
să petrec, în alaiuri boeme,
niste nopți cum alții mai rar...

[nicolae vaduva]

Domnule Salvan,

un comentariu care mi s-a lipit de suflet. Prețuire și respect,

                                                                                                          nicolae

[nicolae vaduva]

Aveți dreptate, doamna Vasilisia, dar de la ultima postare nu am mai legat două gânduri pe hârtie. Devin pe zi ce trece mai posac și mai dezamăgit de lumea în care mă învârt. Aș vrea să fi fost un Salam, un Nicolae Guță, sau măcar un nasture la bluza Mădălinei Ghenea. Cu doar cățiva cititori , zău că mi se taie pofta de croșetat sonete.  Vă mulțumesc, pentru cuvintele frumoase! 

[Grig Salvan]

De la Nicolae Văduva așteptam cu nerăbdare să revăd o nouă postare. Așteptam stilul ironic, autoironic, dar și melancolic în același timp, ușoara zeflemea, dar și gândurile grave strecurate prin ea, amestecul bine dozat de clasic și modern. Citit cu mare plăcere!

[Vasilisia Lazăr]

Ce frumos! Un poem nostalgic, bine scris, cu un aer proaspăt și vivant. Ce dor mi-a fost de poezia dumneavoastră, domnule Văduva! Ne-o oferiți cu pipeta. Vă citesc cu mare drag și bucurie, de fiecare dată.