păi, măi nene, pe maidanul

răscolit de sentimente

se ciucesc șapte mimoze

chinuite de talente.

când fițoase, când viclene,

pe maidanu-alunecos,

își clătesc sub vraja lunii

trupul de la brâu în…

fardată, cu frunze-n derivă,

în rol de femeie fatală,

mă caută insistentă, lascivă,

altă toamnă târzie, banală.

venită cumva dintr-un gol,

prin parcul pârlit de angoase,

i-am pus un fotoliu pe hol

să nu-mi intre, perfida, în oase.

deși-mi stau pe-acolo,-n dendrite,

învelite într-un set de frisoane

mai multe toamne venite

cu tenul pictat de canoane...

fardate sunt toamnele, frate,

ce-ți pun în balamale…

am văzut cum te-ai oprit

o clipă

ca într-un film arghezian -

lasă,

știu că nu există așa ceva,…

vin spre tine

știu pe ce drum

știu printre ce mlaștini voi zări cozile crocodililor

mă aștepți cu un rictus în colțul stâng al buzelor

…..

uneori profesoara îmi cânta

legănând între sâni o pasăre…

le vezi trecând, centrafricane,

cu linii suple, de regine,

din clasa marilor feline,

pierzându-și urmele-n savane

și te trezești, ca-n filme…

Când gongul serilor seduse

Adună fricile din baruri,

Un păstrător de idealuri

Le bea ca pe sirop de tuse.

Un pieton pe străzi…

ce-mi e-n rai, sau ce mi-e-n iad!

zilele ca frunza-mi cad;

ori beau bere, ori beau lapte,

iarna-i ici, vara-i departe.

sfinții mari părinți ai…

…și aspirantul și poetul

își poartă-n sânge clarinetul

cu care cântă, ca buhaii,

pe unde-și pasc haiducii caii…

ehei, ce vremuri!...…

când bat coșavele ușor

spre balansoarele din praga,

o săptămână, zi de zi,

m-aș da-n concert cu lady gaga

și, jur pe ramura-mpletită

a primitoarelor…

vreți să mă duc de-a tuturigu,

să-mi dau cu fundu' de betoane,

dacă-a plecat?...  s-o prindă frigu’

sau focul marilor cazane!...…

să vezi cum trece, somnoroasă, lumina lunii peste toate

când se răstoarnă caravela cu pânzele abandonate.

nimic nu-mi pare inedit pe tot oceanul planetar,

plimbarea aștrilor e rondul ce se repetă iar și iar.

un târâș-marș la miezul…

vine panicată ambulanța gri -

îngerul de pază sună la urgență -

este cam târziu pentru-a mă feri,

pentru a mai cere încă-o indulgență.

iar îmi face ritmul inimii scenete;

o să mă aleg c-un…

nicio toamnă nu mai are haz;

de atâtea fumuri văd nasol,

stau lângă pahar,

ca-n alcatraz,

c-o privire-n dungă, de mongol.

nu mai vrau să știu ce arătare…

trei zile pentru care nu mai pot să suport

felul în care se pun coronițe

peste stările de ebrietate ale lumii



trei feluri deosebite în care poți avorta

ciorbele

strecurate în stomac odată cu actele de divorț



trei monumente unde

transfuziile cu lăzi de zestre

țâșnesc din tine ca heliul dintr-un zepelin bosumflat



trei…

printr-un parc bolnav de toamnă

din orașul meu bolnav

a trecut, zâmbind, o doamnă

cu cățelul ei ligav;

a trecut seducătoare

spre-ncifratul meu serai

cu instinctele primare

desfăcute-n evantai...

când apar la orizont

clipele ușor cromate

și-'și dau vânturile ghiont

prin frunzișurile toate;

când îți sună, cu sentințe,

telefoanele-ndoielii

și tramvaiul cu dorințe

se cam duce-n dorul…

șezlonguri fără reședințe

se legănau în dorul lelii,

trecea tramvaiul cu dorințe

printre redutele-ndoielii.

era târziu și parcă dracii

se pieptănau peste alei

când luna-și pune vârcolacii

să-și roadă carnea de pe ei.

dintr-un resort de vis, rigid,

înferecați sub armături,

ieșeau, ca din azot lichid,

oștenii tristelor figuri

porniți să tragă un perdaf

zeiței nopților, succint,

c-un neaoș aladdin valah

scăpat în lacul de…

și bătea un vânt cu scântei

printr-o toamnă de vise mărunte,

treceau pe bulevarde femei

venite din veacuri defuncte.

de rochițe, în culori deocheate,

într-un susur, delicat, remanent,

fanfare de priviri excitate

le dezbrăcau la timpul prezent.



nimic nu era cu perdea

când ziua se scurgea-n rădăcini,

doar o nuntă de frunze cădea

pe orașul dintre două lumini...

nu mai am de ce a mă teme,

stau pe străzi,…

sunt cernute nopțile de-alerte

și se alege sâmbăta din ploi,

sub apele torentelor incerte

titanicul se pupă-n bot c-un sloi.

revenind, ca după o tornadă,

toamna-și intră-n drepturi pe deplin,

la lumina unui bec de stradă

plânge sub acant un manechin.

străzile cuprinse de-astenie

poartă șal de fum centrifugat,

fantoma de la operă-ntârzie

prin subsolul altui vis ratat.

într-un salt de mâță…

m-aș fi țesut
cearșaf mov
într-un alcov
rafinat,
dar ce poate fi
mai acoperitor
decât sângele
coagulat
peste rană?...

doamna mea,
din azuriu
voievodal,
când brodezi
dinastii
sub cuverte,
eu sunt stratul
epidermic,
minimal,
de peste bubele lui iov
și-aș fi dorit
să fiu doar pânza
unui cearceaf
dintr-un alcov.