printr-un parc bolnav de toamnă

din orașul meu bolnav

a trecut, zâmbind, o doamnă

cu cățelul ei ligav;

a trecut seducătoare

spre-ncifratul meu serai

cu instinctele primare

desfăcute-n evantai...

când apar la orizont

clipele ușor cromate

și-'și dau vânturile ghiont

prin frunzișurile toate;

când îți sună, cu sentințe,

telefoanele-ndoielii

și tramvaiul cu dorințe

se cam duce-n dorul…

șezlonguri fără reședințe

se legănau în dorul lelii,

trecea tramvaiul cu dorințe

printre redutele-ndoielii.

era târziu și parcă dracii

se pieptănau peste alei

când luna-și pune vârcolacii

să-și roadă carnea de pe ei.

dintr-un resort de vis, rigid,

înferecați sub armături,

ieșeau, ca din azot lichid,

oștenii tristelor figuri

porniți să tragă un perdaf

zeiței nopților, succint,

c-un neaoș aladdin valah

scăpat în lacul de…

și bătea un vânt cu scântei

printr-o toamnă de vise mărunte,

treceau pe bulevarde femei

venite din veacuri defuncte.

de rochițe, în culori deocheate,

într-un susur, delicat, remanent,

fanfare de priviri excitate

le dezbrăcau la timpul prezent.



nimic nu era cu perdea

când ziua se scurgea-n rădăcini,

doar o nuntă de frunze cădea

pe orașul dintre două lumini...

nu mai am de ce a mă teme,

stau pe străzi,…

sunt cernute nopțile de-alerte

și se alege sâmbăta din ploi,

sub apele torentelor incerte

titanicul se pupă-n bot c-un sloi.

revenind, ca după o tornadă,

toamna-și intră-n drepturi pe deplin,

la lumina unui bec de stradă

plânge sub acant un manechin.

străzile cuprinse de-astenie

poartă șal de fum centrifugat,

fantoma de la operă-ntârzie

prin subsolul altui vis ratat.

într-un salt de mâță…

m-aș fi țesut
cearșaf mov
într-un alcov
rafinat,
dar ce poate fi
mai acoperitor
decât sângele
coagulat
peste rană?...

doamna mea,
din azuriu
voievodal,
când brodezi
dinastii
sub cuverte,
eu sunt stratul
epidermic,
minimal,
de peste bubele lui iov
și-aș fi dorit
să fiu doar pânza
unui cearceaf
dintr-un alcov.

pe drumul de costișe, insolită,

pleca o vară plină de candori,

iar toamna, obsedant, introvertită,

o petrecea în țipăt de cocori.

se-aliniau pe-acostamente plopi -

onorul cuvenit pentru învinși -

începeau să cadă primii stropi

peste ochii frunzelor, încinși...

lasă-mi toamnă, lasă-mi, încă, vii,

frunzele-n livezile cu mere,

te grăbești, a dracului, să vii,

de parcă dă primarul mici cu…

voi să mă credeți, când vă mint,

că toate-s bune - și-or mai fi -

că beau cu îngerii absint

și particip la neversea.

departe și aproape, totuși,

într-un demers cotidian,

apar, pe plaje, dintre lotuși,

ca un motiv egipțian;

ca un căutător frivol,

ce se afundă-n redundanțe

când las, talazurilor, gol,

șezlongul marilor speranțe...

în vara asta, orice-ar fi,

voi să mă credeți, pe cuvânt,

că trag în fiecare zi

curent la morile…

nu mai sunt din timpul acesta.

zilele îmbracă decorul

cu vazele altor dinastii;

clipele se debarasează de mine,

de oasele albe, albe,

și se scurg în podele până încep să pută…



caut, dar căutarea e un târâș înapoi

spre patul nupțial,

spre locul unde nimicul se face carne

și toate înțelesurile ies din sfera…

prin iarna ce poartă letale

cătușe de gri mohorât,

iubirile noastre fatale

se strâng, ca dracii, de gât  

când văd atâția schiori

pe role de cauciuc

iar savana trimite scrisori

că…

E doar o iarnă fără rost,

În mine ninge străveziu;

Plecate-s zilele din post

Într-un târziu și e târziu.

E timpul clipelor de…

Din toate câte-n mine sună

și-mi rod tăcerea, dureros,

aș construi, până la Lună,

un pod gigantic de frumos.

Da’-n fiecare…

Văd cum terasele-nchid,

cum frunzele plopilor bat;

din lună se scurge-un lichid

direct la mine-n ficat.

O haită răzleață, andante,

de maidanezi, mă înjură,

l-aș chema, să vină, pe…

și trenuri lungi mureau pe șine

cu toate gările închise

iar doamna toamnă-și însușise

periplurile clandestine.

cutreieram prin spații goale,

iubirea mea, de ani întregi,

iar ușa marilor…

criza generală dă, de-un timp, la gioale,

seceta mă prinde, stors, pe bulevarde;

azi, printre terase, goale, goale, goale,

am dat foc ispitei și mă uit cum arde.

 …

...și supărat de inconfort

mă uit, ca mâțele-n covor,

cum pleacă zilele din port,

spre nicăierea, pe-un vapor.

aud trompetele cum sună

asaltul nopților pierdute

și, strânsă-n brâu, o semilună

cum se prăvale pe redute.

și văd cum orizontul, iar,

se-aprinde când spre foișor

vin liliecii care par

că se întorc din viitor

ca niște grele, lungi, corăbii

pe care flutură…

nu fac din vitejia mea paradă!

sunt generalul meu,

sunt campion!

în mine se petrec lupte de stradă

pe care le câștig prin abandon.

 …

Din ce va fi, cât va mai fi din mine?

Cât am să iau, cât am să las?

Cât se va pierde-n van, pe sub ruine,

În cel din urmă, implacabil, ceas?

Poate-ar fi fost mai bine să rămân retras

Între instincte, prime, endocrine:

Nu reușești să-mbogățești niciun…

am numai ceva onorific,

ceva pe o foaie velină,

nimicul îmi este specific

și zero averea deplină.

sunt ultima thule, uitată

într-un deșert de urât,

beau dintr-o baltă secată

cu fata morgană de…