Rugăciune-n palmă

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Am crezut iubirea – cetate de lumină.
Prin oglinzi frânte căutam
umbra ta trasată în aburi,
vis pierdut în clipe fără timp

cerul se frământa -n mine
și prăpastia părea marginea de dor.

Mi-ai așezat pe umeri
liniștea copilăriei,
mai grea decât toate cuvintele

Rugăciune-n palma ta
mi-a fost durerea
o purtai fără să te doară,
fără să rostești nimic.

Erai acolo —
în locuri unde nici sufletul nu mai îndrăznise,
în tăceri unde doar lacrimile
mai strigau fără glas.
Mi-ai lăsat spațiu
pentru vise,
și un colț de cer
pentru lumină.

[Vasilisia Lazăr]

Un poem minunat care evocă sentimente profunde și pline de melancolie, în care iubirea devine o cetate de lumină, un refugiu de speranță și căutare. Imaginile poetice, multe și deosebite, reflectă o căutare a umbrei iubirii în fragmente de oglindiri sparte și în aburii visului, sugerând fragilitatea și efemeritatea sentimentelor. Cerul frământat din interior și prăpastia de dor accentuează tumultul emoțional și dorința de a ajunge la ceva inefabil. Rugăciunea din palmă devine un simbol al durerii purtate cu stoicism, fără a fi exprimată prin cuvinte, sugerând o iubire tăcută și sacrificială. 

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Cu lacrimi în ochi îți mulțumesc, Ada, pentru cuvintele frumoase.

[Ada Nemescu]

Draga mea, câtă lumină!

Încrederea, rugăciunea, gustul lacrimilor fără glas... toate sunt izvor de putere!

Mi-ai așezat pe umeri
liniștea copilăriei,
mai grea decât toate cuvintele

                                                              atât de frumos! Și definiția iubirii - cetate de lumină.

Admir sufletul tău, aDa