icoană

[Vasilisia Lazăr]

mi-a povestit mama de dimineaţă

că a visat ape tulburi

şi că tata o tot chema la el, de undeva de sus.

e doar un vis – i-am spus –

şi am cuprins-o încet de după umeri.

 

Doamne, şi parcă atunci

am văzut prima oară ce mică e

şi cât de adânc i-a săpat bătrâneţea în ziduri.

o lacrimă ascunsă şi-a picurat sarea

în ecoul din peştera timpului…

 

am văzut-o pe mama, dreaptă şi neobosită,

arzând, pe marginea uliţei, frunze uscate.

am mai văzut-o urcând sprinten

pe cărarea ce ducea la vie

şi-am înţeles că seva ei în mine înfloreşte,

că verdele ei m-a înmugurit atunci

când m-a dăruit vieţii,

că prin moartea ei lentă respir, vorbesc, exist...

 

i-am luat mâna slabă şi i-am sărutat-o.

s-a mirat de această pornire…

am alergat apoi sub nucul copilăriei şi am plâns.

mi-am plâns cu lacrimi grele neputinţa

de a păstra pe veci seninul în ochii dragi ai ei.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Versuri cu o puternică încărcătură emoțională
”şi-am înţeles că seva ei în mine înfloreşte,

că verdele ei m-a înmugurit atunci

când m-a dăruit vieţii,

că prin moartea ei lentă respir, vorbesc, exist...”, ce mă răscolesc.

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Grig! Mulțumesc, Alex! Am mai spus, tot ceea ce face referire la mama emoționează, indiferent dacă mai este sau nu mai este lângă noi.

[bolache alexandru]

O poezie pe care o citești cu lacrimi în ochi... Cuvintele sunt de prisos.

[Grig Salvan]

Sublim omagiu mamei, cea „mică”, dar „dreaptă și neobosită”, „urcând sprinten pe cărarea ce duce la vie”. Apoi tristețea și plânsul pentru neputința ta de a mai păstra seninul din ochii ei. Emoționat!

[Vasilisia Lazăr]

Așa este, domnule Katin. Mulțumesc cu mult drag!

[Vasilisia Lazăr]

Da, Nuța, aici sunt cam mulți, o să văd la care voi renunța. Mulțumesc mult pentru apreciere! Drag!

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Gabi! N-a murit, dar e în aparate, din păcate...

[Mihai Katin]

poemul acesta este o traire a starii de suflet, este metafora acelei icoane pe care daca nu o avem in suflet, trecem unii pe langa altii cu suflet zgribulit!

cu multa pretuire!

[Nuta Craciun]

E copleșitor de frumos și emoționant, rezonez la tot ce ține de amintirea mamelor noastre, pentru că știu că atunci cuvintele vin direct din zona cea mai pură, cea a inimii. 

Îmi permit să-ți sugerez să încerci să renunți pe cât posibil la acei ”că” sau ”și” în poezie.  Am primit la rândul meu acest sfat și încerc să-l urmez. Îngreunează lectura deși ai impresia că altfel versul nu curge. 

[gabriel cristea]

Un poem copleșitor! Când citesc, îmi pare că sufletul satului n-a murit încă...