Și nu-mi ucid inorogul

[Monica Pester]

M-am oțelit în sinea-mi și-am îndreptat cătarea

Cu buza tremurândă și ochii viforoși ,

Am tras în aer însă, mi-era destul cărarea,

Să fugă inorogul în munții calcaroși.

Întoarce capu-alene, privirea-i mă inundă.

E Zeus din povestea Olimpului de foc,

Ochiul care mă-ngheață se zbate o secundă, 

Cu-o stranie durere ce mă aruncă-n joc.

Iar valul de iubire din ascunzișul firii,

Ce se pornește numai când glasuri se aud,

De păsări, dinspre vânturi ce se opun privirii,

Plesnește dintr-o dată, din nou în verde crud.

Și din cupola bolții, torente de-artificii

Străbat cuirasa-n care mă ascunsesem iar,

De-aș fi străin  de viață, străin de sacrificii,

M-aș prăbuși în umbra de zâmbet glaciar

Dar vinul iar mustește în sângele-mi fierbinte

Și-mi spumegă în gleznă dorința de colind,

Când norii scot și aburi din cele oseminte

Ce se ascund în cripte, cu stelele dormind.

Mă scol cu forța-n umeri și cu săgeata pusă

Fixez iar azimutul,  de data asta  trag.

În trup sunt Artemisa, de inorog sedusă,

Și-mi secer vechea umbră în zbor de bumerang.

[gabriel cristea]

Un poem cu multă forță lirică. Remarcabil! Cred că al doilea vers neterminat, din ultima strofă, poate suna așa: ,,Fixez iar azimutul eliberat din ștreang"... 

[Vasilisia Lazăr]

O foarte frumoasă poezie, cu rădăcini în mitologie, dar cu aer proaspăt, plăcut și viu.

Pentru evitarea aritmiilor, recomand:

Ochiul care mă-ngheață se zbate o secundă, / Iar ochiul care-ngheață se zbate o secundă

Sunt Artemiza-n trup, de inorog sedusă, / În trup sunt Artemiza, de inorog sedusă

corect plesnește

[Monica Pester]

Mulțumesc frumos tuturor ce mi-au  vizitat pagina și au lasat

semnul ĺor de mulțumire. !$

[Monica Pester]

Am închis din greșeală comentariile!