Eu scriu, tu fumezi şi rămâi

[Mioara Manoilă]

Pe ulița surdă zăpada-i aprinsă
Și ninge absurd şi drăcesc.
Un ciob de tristețe pe pagina ninsă
Se-așază tăcut şi firesc.

Se-nfurie vântul şi suflă niciunde.
Eu scriu, tu fumezi şi rămâi,
Iar focul se stinge şi rar mai aprinde
Văpaia din ochii-ți căprui.

Iubirea ne doarme şi cade-n visare
La braț cu un raft prăfuit
-un ultim capitol din cartea în care
Cândva, tu și eu ne-am iubit.

Se cern separări și vine-nserarea.
Eu scriu, tu fumezi și îmi ceri,
Să trăim din tăceri, învățând conjugarea
Unui verb, la trecutul de ieri

-o gramatic'-a firii, cu orgolii şi semne,
Doar virgule multe nu sunt.
Şi nici exclamări ce-ar putea să ne-ndemne
Spre unde mai e început.

Troiene de gânduri îmi sorb călimara
Și scriu, tu fumezi și rămâi.
Într-o clipă fugară reaprinde țigara
Văpaia din ochii-ți căprui.

[Mioara Manoilă]

Mihaela Popa, vă mulțumesc!

[Mioara Manoilă]

Domnului Grig Salvan, mulțumiri, cu prețuire! La sugestia dumneavoastră, am gâsit şi rezolvarea!

[Grig Salvan]

Un poem de atmosferă, cu stări tensionale afară, în casă și în suflete. Fenomenne stranii se întîmplă în consonanță cu stările celor doi. Îmi place mult cadența acestor veresuri, deși în strofa de sfârșit e o „rupere”, propbabil a scăpat din vedere, cuvântul „reaprinde” ar merge plasat înainte de „țigara” și astfel s-ar completa metrica versului trei și s-ar scurta corespunzător lungimea, prea mare, a ultimului vers:

„Într-o clipă fugară, reaprinde țigara

Văpaia din ochii-ți căprui.”

[Mihaela Popa]

un mesaj intresant, am citit cu plăcere

[Mioara Manoilă]

Vasilia Lazăr, am găsit! Mii de mulțumiri!

[Vasilisia Lazăr]

E foarte simplu, de ce să nu poți? Dai click aici pe pagină pe Opțiuni. E exact deasupra titlului, dreapta. Apoi pe Editare comentariu, editezi/modifici/adaugi/ștergi etc., după care dai Publicare comentariu.

[Mioara Manoilă]

Vasilisia Lazăr, m-ați înțeles perfect! Chiar şi atmosfera în care am scris aceste versuri, ați descris-o aşa cum a fost la momentul acela.
Mulțumesc! Prețuire !

Îmi pare rău că nu reuşesc să editez, deşi am urmărit paşii indicați de dumneavoastră.

[Vasilisia Lazăr]

În poezia ta, el tace și fumează. Faptul că fumează e semn că e nervos ori îl macină situația. Și totuși nu pleacă, rămâne. Rămâne, dar se simte acea tensiune de cuplu, acea apăsare, poate e rutină, poate e altceva... Fiecare își găsește refugiul în altceva. El fumează, ea scrie. Poate chiar despre el scrie ori despre iubirea lor ajunsă într-un punct critic. Tare bine ai zugrăvit atmosfera și starea. Nici nu mai contează cele una-două aritmii.

Corect: se-așază

[Mioara Manoilă]

Doamna Nuța Crăciun vă mulțumesc pentru trecere şi observații.

[Nuta Craciun]

Poemul este însufletit atunci când lăsăm o parte din noi în el.  Aici simt trăirea, participarea directă, poate mai e puțin de lucru la formă, la imagini. Trecutul de ieri și mie îmi sună pleonastic, cred că trebuie reformulat. Nu știu acum ce aș putea sugera... la ”minutul” de ieri, la ”iubirea” de ieri... 

Aș renunța la penultima strofă, parcă strică puțin armonia celorlalte.

Și da, asta îmi place mult: ”Eu scriu, tu fumezi şi rămâi,”, are așa un aer cald de apropiere, că îmi vine să mă cuibăresc și eu aici și să tot rămân...