Scrisoare

[Mioara Manoilă]

Pe-aici e gri. Tristețile s-au copt.
Gutuiul de la poartă, într-o joacă,
Adună vânt de ieri, de pe la opt,
Din raiul unde vara se dezbracă.

Şi vântul nu mai tace, tot suspină,
Ca-n ultima poveste cu noi doi.
Pe strada veche arde o lumină,
Abia se mai zăreşte printre ploi.

La tine poate toamna e departe
Şi toate câte-au fost n-au nicio vină.
Iar noaptea nu ți-o fi singurătate,
Când insomnii se scurg din luna plină.

Furtuna urlă-n frunza ruginie,
Îmi umblă prin ierbare şi prin nuci.
Şi ce n-aş da ca-n astă nebunie,
Să mă închid cu verile de-atunci.

[Mihaela Popa]

o poezie foarte frumoasă, cu metafore briliante, felicitări!

[bolache alexandru]

Toamna predomină atmosfera de melancolie... Imagini frumoase, o scrisoare reușită!

[Mioara Manoilă]

Vasilisia Lazăr, am corectat! Îmi place!

[Vasilisia Lazăr]

În sensul că în strofa anterioară spui „Adună vânt de ieri, de pe la opt”, deci nu a început din nou azi.

[Mioara Manoilă]

Vasilisia Lazăr, mulțumesc mult pentru apreciere. Iar observația este binevenită, chiar voi schimba, sună mult mai bine.

[Mioara Manoilă]

Mulțumiri cu recunoştință, domnule Grig Salvan!

[Vasilisia Lazăr]

Şi vântul nu mai tace, iar suspină, 

Recomand: Şi vântul nu mai tace, tot suspină,

Cât de frumoasă e poezia ta, Mioara! Superbă! Transmite atâta emoție... 

[Grig Salvan]

Deosebit de frumos poem melancolic de toamnă. Unde „tristețile s-au copt”. În „raiul unde vara se dezbracă”. Final nostalgic plin de dorul verilor de altădată.

[Mioara Manoilă]

Vă mulțumesc, domnule Mihai Katin!

[Mihai Katin]

Furtuna urlă-n frunza ruginie,
Îmi umblă prin ierbare şi prin nuci.
Şi ce n-aş da ca-n astă nebunie,
Să mă închid cu verile de-atunci.o  furtuna  a amintirilor,sunt  zile  in care  anotimpul lacesta  in mare  parte  celest ne ofera clipele;

Când insomnii se scurg din luna plină.

cu  pretuire!