dincolo de timp

[petrut dan]

lucrurile pe care uit să le fac se răzbună

precum o îmbătare nu de vin ci de ploi liniștite în ape

pentru care aș întoarce spatele lumii, trupului tău

din ce în ce mai aproape

 

stelele pe care nu le cunosc se răzbună și ele

e ziua primului îmi e dor dintre oameni

după cartea pe care muma o împlinește la războiul ei de țesut

cu lacrimi ce trec prin haină și mă ard până la piele

 

nopțile în care nu te iubesc se răzbună

și-și cer dreptul la viață

eu mă recunosc însetat de cerul albastru,

întinsul, 

și-n multele goluri de aer, de ceață,

mă las copleșit de trecerea morții cât vezi cu ochii zăpezi

atât îmi e drag sufletul tău,

necuprinsul!

 

[petrut dan]

Mulțumesc, Mihaela, ai tu talentul ăsta să folosești puține cuvinte și să prefaci apa în vin, cu drag!

[Mihaela Popa]

am simțit scrierea ca o furtună de idei

amețitor poem!

[petrut dan]

Monica, am citit și tind să-ți dau dreptate în ceea ce spui, mintea noastră iscoditoare ne poate transforma în semne de întrebare, vii și mereu însetate, mulțumesc de prezență și comentariu, seară frumoasă și ție, cu drag!

[petrut dan]

Mulțumesc, Maria, pentru comentariul tău amplu și plăcut la citire, apreciez prezența, lectura și semnul lăsat, seară frumoasă să ai, cu drag!

[Monica Pester]

În fapt, ducandu-te la origini sau nu, pe traseul pe care îl străbatem prin Iubire, maternă, carnală sau divină,  va rămâne întotdeaunaun semn de întrebare, o incertitudine. Fără întrebări, însă, natura umana se diluează. Cred că suntem mari semne de întrebare ion ascensiunea noastă evolutivă.  Iar moartea, în necuprinsa ei putere este învinsă de Iubire.

Sa fii  iùbit, Poete, așa cum crezi că  iubești.

[chindea maria elena]

Starea de grație a iubirii, când devenim atât de curgători încât ne amestecăm până la pierderea identității în corpul sacru al Totului pe care uneori îl numim Dumnezeu, alteori Marea Inteligență, este un țel ce merită urmărit! Pentru că, deși suntem în proporție de 70-80% apă, uneori suntem mai rigizi decât granitul, ceea ce ne izolează de curgerea tainică a vieții, ne face să nu putem spune precum Rumi atunci când batem la poarta Sinelui, esenței noastre :„Cine e? / Tu!”! Așa traduc eu ideea-forță din prima strofă a poemului tău și chiar al întregii poeme. Aspirația spre starea de grație când ne bate o singură inimă, avem o singură gură, ne contopim atât de perfect cu iubita sau întreg universul încât ne pierdem identitatea devenind una cu întregul! Că e o iubire din această dimensiune limitativă sau cosmică, iubirea sparge toate perimetrele temporale sau spațiale! Excelentă punere în scenă Dane a conceptului identității desăvârșite pe care o numim iubire! Pentru că nu știm cum altfel!

Reverență!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Domnule Dan, nu sunt critic. M-am referit la  modul de exprimare,  nu văd de ce nu ați întoarce spatele ,  ”daca greu găsești ceva la fel de seducător ca imaginea/sunetul unor ploi liniștite în ape”.

[petrut dan]

Nicoleta, ce să zic, dacă aș fi spus că întorc spatele lui Dumnezeu sau vieții poate, deși aceste sunt extreme, nu ai putea să spui despre un sinucigaș că a recurs la un gest forțat,  sau unuia care și-a renegat credința așa pentru că atunci contrazici fix axul/principiul pe care/după care suntem construiți și funcționăm și anume liberul arbitru, dacă am spus că întorc spatele lumii  nu văd unde este nota forțată din moment ce zilnic, în fiecare secundă miliarde de oameni fac asta sub diferite forme, dacă te referi ca am spus că întorc spatele trupului unei femei aici lucrurile sunt și mai evidente și de înțeles prin firescul lor, plus că motivația îmi dă voie să aleg așa, dpmd vedere greu găsești ceva la fel de seducător ca imaginea/sunetul unor ploi liniștite în ape, cam așa!) 

[petrut dan]

doamna Floare Arbore, vă mulțumesc pentru lectură și semn, cu drag!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Imagini frumoase! 

Mi se pare un pic forțate versurile 

"pentru care aș întoarce spatele lumii, trupului tău din ce în ce mai aproape". Multă inspirație!