Cuvântul de la Săpânța

[Monica Pester]

Și ce dacă acum, mă risipesc în ploaie,

Eu port încă pe umeri, colanul de regină.

Îmi repetai pe vremuri - nimic să nu te-ndoaie

Chiar sufletul de-ți plânge, acoperit de vină –

 

Mă  scutur și-avalanșa de-o sută de cuvinte

Învăluie un sânge ce nu vrea să respire,

Îmi amintesc Săpânța cu-atâtea vii  morminte,

Și cruci tandru pictate, în timp să nu expire.

 

Iar din alegoria ce-mbracă-acest destin

Pătrund în adevăr. Fiindcă suntem goi,

Cerșim o viață-ntreagă un ajutor divin

Nesocotind Cuvântul ce ne-a zidit pe noi.

 

Semnale vin, în coduri din ce în ce mai clare,

Deschidem doar cutia Pandorei ce ni-i dată,

Dar frici de găuri negre ne sapă-n mădulare ,

Să nu cuprindem toată minunea arătată.

 

Portaluri noi se-arată spre infinita Sursă,

Un pas ne mai așteaptă să depășim feeric

Praguri de speranță și să intrăm în cursă

Uitând c-am fost odată, adânc, în întuneric.

[Mihai Katin]

Mă  scutur și-avalanșa de-o sută de cuvinte

Învăluie un sânge ce nu vrea să respire,

Îmi amintesc Săpânța cu-atâtea vii  morminte,

Și cruci tandru pictate, în timp să nu expire.

Iar din alegoria ce-mbracă-acest destin

Pătrund în adevăr. Fiindcă suntem goi,

Cerșim o viață-ntreagă un ajutor divin

Nesocotind Cuvântul ce ne-a zidit pe noi.  interesante aceste doua  catrene ...despre  Sapanta  ...un loc al  unei  mitologii contemporane   as zice mai  mult atractive,acolo  este un miez  de  cultura  stranie  pe care  Maramuresul  inca  o  ascunde in   padurile sale  ....poate este un cuvint  in zidirea noastra,un semn ,ceva  de care stim sau am uitat  pentru ca :

Semnale vin, în coduri din ce în ce mai clare,

Deschidem doar cutia Pandorei ce ni-i dată,

Dar frici de găuri negre ne sapă-n mădulare ,

Să nu cuprindem toată minunea arătată....cu pretuire!

[Grig Salvan]

Referința la Săpânța mi-aduce cu drag aminte de uimirea și șocul emoțional pe care l-am avut cândva de mult când am ajuns prima oară la cimitirul vesel de acolo. Aflsem că există așa ceva dar credeam că sunt exagerări până am văzut cu ochii mei minunea, faptul că oamenii, ca daco-geții cei de odinioară iau moartea ca pe ceva firesc, banal chia, de care poți face haz cât poftești ca de orice întâmplare din viață.

Frmuos poem despre destin și acceptare, despre teamă și speranță.

La al doilea vers din prima strofă cuvântul „continuare” strică un pic ritmul, poate mai potrivit ar suna „Eu port pe mai departe colanul de regină”. Și fără virgulă.

[Nuta Craciun]

Da, e scrisă cu măiestrie, felicitări. 

La ultima strofă, versul 3 iese puțin din cadență, dacă ar putea fi remediat ar fi un câștig pentru așa o poezie frumoasă.