cod

[nicolae vaduva]

nicio toamnă nu mai are haz;
de atâtea fumuri văd nasol,
stau lângă pahar,
ca-n alcatraz,
c-o privire-n dungă, de mongol.
nu mai vrau să știu ce arătare
pune peste vii un strat de brumă,
nici de țukahara frunzelor pe care
doar compostul și le mai asumă...
azi sunt locatarul marginilor reci
ale unui spațiu ireal,
beneficiarul păcilor de veci
structurate unilateral
unde peste planșe stilizate,
într-un ropot cenușiu, alegru,
agenția vremilor stricate
anunță cod roșu înspre negru.

[Chris]

se simte starea de blazare descrisa cu sarcasmul inconfundabil

tablou intunecat si frumos!

[Costel Zăgan]

Poetul face haz de necazul poeziei: reciproc avantajos!

[petrut dan]

Un poem interesant, o lectură plăcută am citit cu interes, cu stimă!

[Mick Lorem]

Interesantă structură, ultimul vers chiar are o aritmie (parcă s-ar mai cere o silabă, poate: anunță codul roșu înspre negru.). Mi-a plăcut!

[Vasilisia Lazăr]

Mi-a plăcut începutul:

nicio toamnă nu mai are haz;
de atâtea fumuri văd nasol,
stau lângă pahar,
ca-n alcatraz,
c-o privire-n dungă, de mongol.
nu mai vrau să știu ce arătare
pune peste vii un strat de brumă,

dar și finalul:

într-un ropot cenușiu, alegru,
agenția vremilor stricate
anunță cod roșu înspre negru.

Mi-a plăcut ca mesaj și, totodată, muzicalitate. Aceste versuri au o melodie plăcută, poate mai puțin ultimul vers în care se simte o mică aritmie.

Aveți un stil inconfundabil, domnule Văduva.

Cred că „vrau” este o scăpare de editare.

Cu drag!

[bolache alexandru]

Cu același umor negru încă o bijuterie! Sunteți inepuizabil și irezistibil... 

[Grig Salvan]

Încă o lectură plăcută, în stilul de-acum binecunoscut al textelor semnate nicolae văduva, cu acea mereu autorironie, amuzament și tristețe amestecate într-un „dulce-amar” ca viața însăși. Imagini și expresii originale și plastice, pe care le rețin fără efort de memorare, doar prin frumusețea lor stilistică: „stau lângă pahar, ca-n alcatraz”, un fel de plăcere în condamnare, „cu-o privire-n dungă, de mongol”, privind chiorâș la spectacolul burlesc al vieții. Sau strofa superbă, amintindu-mi de stilul lui Gotfried Benn:

„azi sunt locatarul marginilor reci
ale unui spațiu ireal,
beneficiarul păcilor de veci
structurate unilateral”

Iar finalul e șocant cu acel: „cod roșu spre negru”.