cea mai frumoasă singurătate e a mea

[Nuta Craciun]

îmi creez tacticos o altă identitate,
un eu superior, desăvârșit,
căruia îi confesez toate slăbiciunile mele,
începând cu oglinda din camera de zi
care mă cunoaște cel mai bine când plâng;
știu, trăiesc din poezie și resturi de pâine,
cu toată claia de amintiri căzute peste mine.

am învățat să înot în lacrimi ca într-un râu,
să mă spăl de păcate cu apa lui;
singurătatea doarme cuminte în patul meu îngust,
ca un bărbat care vine obosit de la muncă
și adoarme cu bocancii în picioare.

[Nuta Craciun]

Mulțumesc mult, domnul bolache alexandru. 

Poezia, uneori o scriem noi, alteori ne scrie ea! :)

[Herțeg Claudia (Mota)]

O citesc a treia oară şi mi-am promis  să citesc tot de pe Însene, dar degeaba, unele clipe sunt infinite. M-a prins încă de la titlu. Credeam că cea mai frumoasă singurătate e a mea, dar m-am înţelat :). Convingător, tulburător, am vizualizat patul îngust în care doarme liniştită singurătatea ca un bărbat care vine obosit de la muncă şi adoarme cu bocancii în picioare. Nu mai folosesc ghilimelele, asta, aşa de o ciudă cu drag, uneori aş fugi în lume cu talentul altora :).

[Mihai Katin]

singurătatea doarme cuminte în patul meu îngust,
ca un bărbat care vine obosit de la muncă
și adoarme cu bocancii în picioare.... o  extraordinara  personificare a singuratatii la un masculin  plin de o  anume  umanitate si  candoare   a celei  ce marturiseste:

am învățat să înot în lacrimi ca într-un râu,
să mă spăl de păcate cu apa lui...un poem ddin inima  pentru  ratiunea  inimii !

[gabriel cristea]

Aveți un stil cu priză la cititorii de poezie. 

[bolache alexandru]

O poezie frumoasă cu metafore calde. Am reținut în mod deosebit strofa a doua în întregime...

am învățat să înot în lacrimi ca într-un râu,
să mă spăl de păcate cu apa lui;
singurătatea doarme cuminte în patul meu îngust,
ca un bărbat care vine obosit de la muncă
și adoarme cu bocancii în picioare.