Către bolți danubiene

[gabriel cristea]

Naltele-mi aripi sunt parcă
Împlântate-n miez de stele,
Tac și versurile mele
Ascultând un zvon de barcă...

A căzut din cer o frunză
Peucină*, selenară;
Nicio stea nu mă-nfioară,
Cum iconica ei buză...

Gâtul lebedei de aer
Trupul gol mi-l împletește;
Ave cu sclipiri de pește
Timpul smulge dintr-un caier.

Delta-și lunecă, din pântec,
Câte-o salcie plângândă;
Un frunzar ce mă inundă
Cu salmastrul său descântec.

Grindul s-a predat tăcerii
Și ocheadelor de lună;
Peste-a stufului cunună,
Trec năluci în clarul serii...

Năzăresc cetăți scalare
Din arcade răsfirate;
Vântul blând, de miazănoapte
Cuibărește-n sanctuare.

Sfântă-i liniștea de ghioluri;
Levitează,-n raze, mrene;
Către bolți danubiene
Mă petrec lacustre zboruri.

Un fior plutește-n trestii,
Puful stă să se destrame;
Lunecă pe luciul ramei
Răsuflarea surdei bestii.

Notă* - peucină (aici, adj.), de la etnonimul peucini (trib al bastarnilor ce trăia în Delta Dunării, înainte de ocupația romană).

[Ada Nemescu]

Picturală scriere și melodioasă. Mi-a plăcut.  aDa

[bolache alexandru]

Voi lăsa semnul unei lecturi plăcute!

[gabriel cristea]

Mulțumesc pentru comentariu, domnule Mihai Katin!

[Mihai Katin]

Sfântă-i liniștea de ghioluri;
Levitează,-n raze, mrene;
Către bolți danubiene
Mă petrec lacustre zboruri.

Un fior plutește-n trestii,
Puful stă să se destrame;
Lunecă pe luciul ramei
Răsuflarea surdei bestii.   aici  este  cuprins  un întreg mit  danubian ,este  bine  ca încă  se simte  românește  acest  spațiu  sacru  oricât ar  încerca  unii  sa-l desacralizeze,acest  poem  demonstrează ca  unii  oameni  ca  d-voastră pot  trai prin  acel  timp al  naturii în care  putem afla  :

Naltele-mi aripi sunt parcă
Împlântate-n miez de stele,

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Grig, de apreciere!

[Grig Salvan]

Un peisaj deltaic respirând forță și mister, vitalitate și magie. „Un fior plutește-n trestii”, un fior plutește peste toată această mirifică lume. Un poem în stilul de-acum binecunoscut de noi, cititorii de pe „însemne”, un stil original și plin de energia unui tărâm de basm în care autorul trăiește și simte.

[gabriel cristea]

Mulțumesc, doamnă Maria Mintea!

[Maria Mitea]

Danubianul și Danubiana! Un mariage mai mult decât perfect! 

Gabriel, nu am mai întâlnit o Danubiană atât de Danubiană! 

Mdaaa, cuivntele sunt de prisos. 

:)

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Lisia, de popas!

[Vasilisia Lazăr]

O poezie de o frumusețe clasică, solemnă și rafinată — o veritabilă pictură lirică a Deltei Dunării, în care apa, luna și tăcerea devin elemente sacre. Limbajul e cultivat, aproape muzical, cu ecouri din Blaga și Ion Pillat, iar imaginile curg ca într-o liturghie a naturii („Grindul s-a predat tăcerii”, „Sfântă-i liniștea de ghioluri”). Stăpânești foarte bine forma și eufonia, menținând echilibrul între contemplare și revelație. E o poezie bine așezată, cu limbaj elevat și sensibilitate clasică, dar nu vetustă. Are acea rigoare formală pe care o întâlnești rar azi, cu muzicalitate discretă și viziune de profunzime. Felicitări, Gabi!