Bătrânul

[CALOTA RODICA]

De prea mulţi ani îi sunt plecaţi feciorii:
Cu ochii arși de dor pipăie zarea,
I se fărâmă sufletul, ca sarea,
De-l duc, târâș, prin alte ţări, cocorii.

Sub tâmplă tremură, ca lumânarea,
Speranţa amânatelor victorii,
Când uraganele își poartă norii,
Cu întuneric căptușind cărarea.

Pripite ploi dau semn de amnezie,
Obrazul fript de lacrimi când măsoară,
Căzând, apoi, cu acră frenezie.

De-atât neant, plesnesc la subsuoară
Singurătăţi cu must de poezie,
Spre margini, cerul a-ncetat să doară.

[CALOTA RODICA]

Imi place f. mult: are si substanta, si muzicalitate, si mesaj. Acum, nu ca sa-mi dau sie eu cu parerea, dar eu as lega prin conjunctia "si" doua cuvinte de acelasi fel: "cu pasul apasat" si "cu dor de-un cantec batranesc". Inteleg si daca vi se pare un moft, ca si eu imi mai pierd cumpatul cateodata. E greu de  inlocuit, uneori chiar si de inteles intentia autorului, de aceea stiu cat de greu este de explicat ca, de fapt, noi dorim altceva decat inteleg cititorii nostri, carora le multumim ca ne citesc si ne apreciaza. Alta carenta nu-i gasersc, ca stiu cat de greu se gasesc rimele potrivite (ba strica ritmul, ba sunt prea uzitate, ba sunt mai mult asonante!) .

[CALOTA RODICA]

Il iau in calcul: numai sa nu fie pronuntat cu accentul pe prima silaba, cum am auzit destui pronuntandu-l , ca voi avea tot dactili! Ar mai fi un fleac : sememul, care decide soarta lexemului. E vizibila intentia dv. de a ajuta si ma bucur ca dati un "semem" de ajutor, pentru care va multumesc frumos!

[Bidulescu Constantin]

Şi apropo de bătrâneţe, am şi eu ceva legat de acest lucru:

   Bătrânii satului (Rondel)

 

Când noaptea lin coboară peste sat,

Iar stelele pe boltă licăresc,

Se-ntorc săteni cu pasul apăsat,

Şi îngânând un cântec bătrânesc.

 

Feciorii lor demult s-au dispersat,

Şi nu se mai întorc, oricât bocesc,

Când noaptea lin coboară peste sat,

Iar stelele pe boltă licăresc.

 

Ogorul e cu buruieni lăsat,

Bătrânii vor, dar nu mai prididesc,

Şi sunt albiţi şi greu de deplasat.

De tinereţe azi îşi amintesc,

 

Când noaptea lin coboară peste sat.

[Bidulescu Constantin]

Dacă ar fi ,,mângâie" în loc de ,,pipăie" parcă ar fi o rupere de ritm mai mică!

De prea mulţi ani îi sunt plecaţi feciorii:
Cu ochii arși de dor mângâie zarea,

Mi-a plăcut şi prin prisma faptului că şi eu sunt cam în aceeaşi situaţie: şi bătrân şi cu copiii plecaţi demult.

[CALOTA RODICA]

Va multumesc pentru sfaturi! De la "ochii...pipaie zarea" a plecat totul, n-as prea sti cu ce sa schimb sintagma, n-ar mai "durea" la fel, e acea tatonare a incertului, care nu devine mai sigur, ci chiar sporeste incertitudinea. Poate o sa gasesc un sinonim, in timp.

[Vasilisia Lazăr]

Într-adevăr, calitatea poeziei ar crește și mai mult dacă rimele nu ar fi părți de vorbire de același fel (feciorii-cocorii, zarea-sarea, cărarea-lumânarea etc). Și da, e ruperea aceea de ritm de la „pipăie”. În rest, ritmul e bun. 

Despre poezie, aceasta place mult.

[Ion Lazăr da Coza]

Dincolo de minusurile tehnice, poezia dă cu plus.

da Coza

[Valeria Merca]

Construită pe același calapod cu precedentele postări, poezia este reușită sub aspectul regulilor prozodice. O rupere de ritm vizibilă întâlnim în v2 la pipăie.  Cuvintele care formează rimele  ar fi de dorit să nu fie de același fel: în s1 și s2 fiecare vers se încheie cu un substantiv (articulate chiar). Terținele sunt reușite sub acest aspect. Poezia place.

[Mihaela Suciu]

Tristețea bătrânului în versuri armonioase!

[Mihaela Popa]

mesaj profund, dureros