Să vină o furtună, să șteargă neiertarea

rămasă agățată pe muchii reci de timp,

în umbra unor visuri venite pe cărarea

legendelor cu zâne furate din Olimp.

Apollo din Parnasul cu muzele retrase 

pe-o stâncă bântuită de un mister bizar,

la umbra înserării în taină vrea să lase

amurgul resemnării pe sfântul său altar.

Să vii la miezul nopții, e ușa descuiată,

tu, muză răzvrătită, plecată din Parnas,

în casa văruită, pe-o margine de vatră,

să îți alung păcatul cu zâmbetul din glas.

Eu știu că îndoiala te bântuie întruna,

de când în trup o vrajă, ajunsă pe ascuns,

te mistuie în visuri, precum în oaze luna

se oglindește-n ape, fiind de nepătruns.

Când zorii către ziuă vor bate la fereastră,

tu vei pleca, iubito, urmând același drum,

în urma ta vor plânge și florile din glastră,

simțind că neiertarea ne va pândi oricum.

 

Vizualizări: 58

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Corneliu Neagu ieri

Dragul meu prieten și coleg de condei Grig Salvan, am revenit cu acest nou comentariu pentru ați mărturisi că tot ceea ce scrii despre versurile mele mă tulbură cu cele mai frumoase sentimente de bucurie și încântate. Cuvintele mele rămân prea sărace pentru a-mi exprima bucuria și încântarea pe care le reșimt citind tot ceea ce scrii despre lirica mea. Onorat!

Comentariu publicat de Corneliu Neagu ieri

Mulțumiri alese cu drag, prietenie și respect, dragii mei colegi de condei Grig Salvan și Liliana Popa!

Comentariu publicat de Mihaela Popa ieri

delicat, blând, frumos metaforizat, citez în semn de apreciere

"Eu știu că îndoiala te bântuie întruna,

de când în trup o vrajă, ajunsă pe ascuns,

te mistuie în visuri, precum în oaze luna

se oglindește-n ape, fiind de nepătruns."

Comentariu publicat de Grig Salvan ieri

Aceeași atmosferă de supralume, de vis trăit intens de poet în suprarealitatea creată de sufletul său, cu imagini fascinante, cu personaje mitice, de legendă și o atmosferă dominată de melancolia profundă a iubirilor trecute ori pierdute, dar revenind obsedant în prezentul anost, bântuind asemeni unor duhuri ori fantasme sufletul poetului. Tema e susținută de ritmica incantatorie a versurilor, de tonul grav ca un cântec-descântec venind din alte lumi. Poemele semnate Corneliu Neagu cuceresc irepresibil sufletul cititorului de la primele versuri.

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Iunie 13, 2025 la 11:01am

Mulțumiri cu drag și prietenie,Nicoleta Ramona!

Comentariu publicat de Cornaciu Nicoleta Ramona pe Iunie 13, 2025 la 12:00am

Am citit cu drag si interes

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Iunie 11, 2025 la 6:57pm

Denisa, prezența ta aici, prin comentariul scris și semnat, îmi mângâie gândurile și sufletul. Onorat!

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Iunie 11, 2025 la 6:55pm

Ada, delicatețe și finețe în răspunsul tău... Ca întotdeauna! Onorat!

Comentariu publicat de Denisa Curea-Popa pe Iunie 11, 2025 la 3:07pm

O frământare delicată între dorința de iertare și povara timpului. Versurile îți rămân în suflet, invitând la reflecție asupra sentimentelor ce nu se pot uita ușor.
Cu bucuria lecturii

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Iunie 11, 2025 la 3:02pm

Am zâmbit domnule Corneliu! Diplomat și delicat sunteți, ați răspuns explicit, fără să deranjați câtuși de puțin...nu sunteți muritor de rând, sunteți POET!

Vă ridicați în înalturi cu grație divină.  Zeiță sau zână, tot chip de femeie are :)) 

Cu simpatie, aDa

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plecat, dar mereu cu noi a utilizatorului Rotariu Dorel
cu 59 minute în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare scrisă unui Cinovnik din București care se crede mare poet … a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în echilibru pe sârmă a utilizatorului Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog în echilibru pe sârmă a lui Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
Tudor Cicu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Convalescență - Jurnal - a utilizatorului Mihaela Popa
cu 1 oră în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se zbârlește vremea... a utilizatorului Tudor Cicu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Solstițiul de vară a lui Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se zbârlește vremea... a utilizatorului Tudor Cicu
cu 3 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Se zbârlește vremea... a utilizatorului Tudor Cicu
cu 3 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog Solstițiul de vară a lui Corneliu Neagu
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
cu 12 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tot ce a mai rămas a utilizatorului Maria Mitea
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog în echilibru pe sârmă a lui Tudor Cicu
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ultimul mister a lui Ada Nemescu
cu 22 ore în urmă
Postare de log efectuată de Tudor Cicu
ieri
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neiertarea a utilizatorului Corneliu Neagu
ieri
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neiertarea a utilizatorului Corneliu Neagu
ieri
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ulisse a utilizatorului Corneliu Neagu
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor