Gabriela Raucă's Blog (30)

Zburător

Trimite luna raze clare de lumină,

Croind cărări înspre ferestrele deschise,

Prin care se strecoară, în plutire lină,

Un roi de gânduri, care se prefac în vise.



Aud un glas, ce îmi șoptește de aproape

Și simt ușor, pe-obrajii mei, atingeri blânde,

Iar un sărut ce mi se-așază-ncet pe pleoape

Alungă somnul de sub gene tremurânde.



Te văd în vis, deși te simt realitate,

Aduci în gândul meu o dulce reverie,

Îmi ești străin, dar te…

Continuare

Adăugat de Gabriela Raucă la August 20, 2023 la 8:00pm — 4 Comentarii

Vară fierbinte

O vară cu cireșe coapte
Și trandafiri ce-au înflorit,
Te-ademenește, zi și noapte,
Cu tril gingaș, mai mult șoptit.…
Continuare

Adăugat de Gabriela Raucă la August 19, 2023 la 10:30pm — 12 Comentarii

Motiv

Îmi ești la întrebare un răspuns,

Te-aștept când ai plecat și n-ai ajuns,

Te caut, te găsesc, de te-ai ascuns,

Te știu în gândul meu că ai pătruns.

.

Te cred că vom trăi ce mi-ai promis,

Visez că vom visa același vis,

Că vei intra pe ușa ce-am deschis

Și vei citi poemul ce l-am scris.

.

Noi ascultăm mereu același cânt,

În părul meu, tu ești boarea de vânt,

În frazele ce spui, îți sunt cuvânt

Ori Luna-ndrăgostită de…

Continuare

Adăugat de Gabriela Raucă la August 18, 2023 la 4:00pm — 3 Comentarii

Reflecții în albastru

De n-ar fi cerul, care să se-nalțe
Peste oceanul viu, străpuns de stânci,
Ar dispărea din apă dulci nuanțe,
Creând un monoton de umbre-adânci.…
Continuare

Adăugat de Gabriela Raucă la August 17, 2023 la 1:00pm — 9 Comentarii

Mesaje târzii

Se răscolesc gânduri ciudate,

Trecând răzlețe pe sub tâmple

Și în dorințe-s preschimbate

Tot așteptând să se întâmple.



Privirile pleacă fugare,

Din ochii umezi, în neștire,

Către un vis în așteptare

Să își găsească împlinire.



Răsare-n suflet rădăcină

Și se răsfiră-n mii de ramuri,

O dragoste cu gust de vină,

Care pândește pe la geamuri.



O tinerețe se strecoară

Și-așteaptă-n inimă, ascunsă,

Primind săgeata… Continuare

Adăugat de Gabriela Raucă la August 16, 2023 la 3:58pm — 7 Comentarii

Matinală

Mai vino-n a mea dimineață
Și adu-mi cafeaua la pat,
Amară licoare de viață,
În ceașca de alb sidefat!
 
Adu și semințe de soare,
S-alungi negrul ei…
Continuare

Adăugat de Gabriela Raucă la August 15, 2023 la 2:30pm — 7 Comentarii

Efemer

Am venit pe Pământ,
Cu o boare de vânt,
Focul viu m-a cuprins
Și în vers m-am aprins,
Ca să cânt.
 
Am fost visul de dor…
Continuare

Adăugat de Gabriela Raucă la August 14, 2023 la 9:18pm — 10 Comentarii

Răsfăț

Trezește-mă în miez de noapte,
Când vezi pe fața mea durere,
Alung-o cu o mângâiere,
Rostindu-mi numele în șoapte
Sau în tăcere!
 
Și îmi citește, printre…
Continuare

Adăugat de Gabriela Raucă la August 13, 2023 la 8:30pm — 13 Comentarii

Muză

Treci prin pulberea de vise și la mine te oprește,
Lasă-ți gândul să se uite prin ferestre de lumini,
Mângâie suava boare, ce în plete-mi unduiește, 
Iar pe buze pune-mi versul, ce voiai să mi-l închini!
 …
Continuare

Adăugat de Gabriela Raucă la August 12, 2023 la 9:30pm — 12 Comentarii

Urme în timp

Te scriu în gândul meu, cu litere de-o șchioapă,
Ca să te pot citi ușor, vrând să te chem,
Când ochii obosiți, cândva, or să înceapă
Să caute-al tău chip în strofe de poem.
 
Te desenez în vis, cu frică de…
Continuare

Adăugat de Gabriela Raucă la August 11, 2023 la 7:30pm — 12 Comentarii

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog O voce din trecut a lui Corneliu Neagu
cu 5 minute în urmă
Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
cu 6 minute în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timpul aleargă prin timp Înapoi a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 12 minute în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Hora schimbării a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog O strofă de eternitate a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare către Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tumult a utilizatorului Bouros Maricel
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rece a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Rece a lui Ana-Maria Butuza
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vacanță cu ana a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog vacanță cu ana a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trece trece lumea rece a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul Focului Neamului Românesc a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 4 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timpul aleargă prin timp Înapoi a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Timpul aleargă prin timp Înapoi a lui Corneliu Neagu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog suflet cald a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nuanţe, tonuri, cuvinte... a lui Mihai Katin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Muncelușul  înstelat a lui Răduță If. Toader
cu 6 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog astăzi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor