Zburător

[Gabriela Raucă]

Trimite luna raze clare de lumină,
Croind cărări înspre ferestrele deschise,
Prin care se strecoară, în plutire lină,
Un roi de gânduri, care se prefac în vise.

Aud un glas, ce îmi șoptește de aproape
Și simt ușor, pe-obrajii mei, atingeri blânde,
Iar un sărut ce mi se-așază-ncet pe pleoape
Alungă somnul de sub gene tremurânde.

Te văd în vis, deși te simt realitate,
Aduci în gândul meu o dulce reverie,
Îmi ești străin, dar te cunosc din vremi uitate,
Ce au trecut și deodată reînvie.

Întind o mână, mi se pare că sunt trează,
Nici nu mai știu de-ai fost aievea vreodată,
Aud și pașii, care se îndepărtează,
Lăsând în urmă o trăire minunată.

A fost un vis, ce a sunat a regăsire,
Dezlănțuind furtuni de gânduri, într-o doară,
Dar îndreptându-mi, înspre cer, a mea privire,
Zăresc, din nou, pe boltă, Luna solitară.

[Gabriela Raucă]

Mulțumesc, Dan, pentru comentariul atât de măgulitor, dar și încurajator!

[petrut dan]

O poezie  în genul cu care ne-ai obișnuit, frumos curgătoare, titlul potrivit și susținut de întregul discurs liric, un text în care luna începe și închide poemul, tulburător și dedicat trăirilor știute numai de tine! De citit!)

[Gabriela Raucă]

Mihai Katin, mulțumiri alese pentru lectură și aprecieri!

[Mihai Katin]

Extraordinar primul  catren in  care luna  este fiinta  ce zamisleste  carari  pentru  o  lume  onirica  dezvoltata in restul  poemului ,lume  dorita,regretata ,plasmuiri   ce nu  dau  certitudine  ci  doar:
Întind o mână, mi se pare că sunt trează,
Nici nu mai știu de-ai fost aievea vreodată,

finalul  este  acelasi peisaj  nocturn  si romantic  cu  un ilustru  si  unic personaj

Zăresc, din nou, pe boltă, Luna solitară.....un poem al  serenitatii....