Știu să mângâi argila

până devine mătase.

Să-i macin fibra grunjoasă

și s-o înmoi în lacrimi.

Vasele mele toate plâng.

Când Luna își strecoară

prima rază să desfacă bezna,

ulcelele și oalele își prind mîinile,

horesc bucuria întâlnirii 

cu raiul conștiinței trezite,

cu raiul neadormirilor

și  al luminii veșnice.

Iar când sufletul meu va înceta

să se mai adape din

taina creuzetului, voi…

Știu.

A venit momentul ca circuitele să-mi ardă

la capacitatea lor genică.

De ce n-or fi făcut-o până acum?

Le-a fost teamă să nu-și consume telomerii

Trăiesc greșit în fibrilația zilelor de ieri,

așteptînd ziua de mâine să devină caducă.

Știu.

Iubirile mele s-au transformat

în fluturi albi și s-au disipat

într-un Univers hulpav,

care mi le-a luat fără

să-mi dea nimic în schimb.

Iar eu…

Sunt născută-n toiul iernii

Și tot iarna vreau să plec,

Să îmi iau ofranda verii,

Cu zorile să mă-ntrec.

Mă întreb câteodată

Focul, când va fi să-l sting

Și îmi vine-așa, deodată,

Stelele să le ating.

Și de colțurile Lunii

Să m-agăț încetișor,

Să am iar semnul minunii

De-a purta în suflet dor.

Du-te, mamă, și mă naște

Înc-o dată și-nc-o dată

Și, când vine Sfântul…

Mă duc și mă întorc pe o pagină goală.

Pândesc orice fir de gând

ce-mi intră în scenă.

Caii mei sălbatici s-au dus în slava cerului

să-și umple burțile cu jar stelar.

Am rămas iar singură,

pe un pământ, acum neroditor,

într-o plasă de cuvinte goale,

fără noimă, pe care le rostesc mecanic.

Bună ziua, doamnă!

Bună ziua, domnule!

Ce mai faceți? 

Eu nu fac nimic, aștept.

Miracolul Euterpei…

E luna-apusă-n ultimul pătrar

pe colțul de eter monocromatic,

Din efigia lui de mare star,

Îi tot surâde-un Venus enigmatic.

Nu e Pământul un rebel proscris,

Nu i se va mișca nici o maree,

Însă în stilul geological admis,

va fi atunci o importanta cheie.

Se vor trezi din Somnul Rațiunii

monștrii ce trec, izbindu-se-n atac

și nu vor pregeta s-asmută câinii

pe valurile-mulțimilor ce…

Deși sunt un maestru al faliilor dure,

arunc încet o urnă în care am tot ars

sentințe, amânări din colțurile-obscure

ale bietului suflet momit la un popas.

Au tot trecut lăsându-și amprenta spre citire,

în drumul străbătut prin ploi de nechemări

și mi-au redus ființa până la amorțire

tot numărând sub pernă atâtea nerăbdări.

Când totuși le-am trecut  prin malaxorul minții

hulpav le mesteca, cu foame…

Singurătatea este

tristețea cercului căruia

nu i s-a calculat suprafața.

Singurătatea este

cearcănul zilei ce se stinge,

cochilia părăsită

în nisipul 

sfârșitului de vară.

Singurătatea, 

amiază toridă, în care

trăiești împotriva voinței tale,

dar și esența  crucii 

din pieptul nostru.

Singurătatea este 

ziua de naștere a…

Trec din poveste în poveste cu saltul

puiului de cerb nou născut.

Sar peste pietre, peste ape, cascadele mă adoră.

Cântec de leagăn îmi vibrează timpanul,

în cadența bătăii de toacă în lemn vechi.

Vreau să mă iert și să-ntorc obrazul,

să-mi gust căderile și să le șterg din amintiri.

Mă lepăd fir cu fir de vini imaginare,

știu, cele reale pândesc locul lăsat liber.

În lupta asta, cu planurile ei suprapuse,

totul se…

Din strunele ierbii mâncate de rouă,

Îmi fac coliere, cercei de o zi

Îmi fac și brățări pe mâinile două,

Și stau și cu luna la sfat, doar să vii.

În lung de pământ, te-ai dus astă vară,

Pământul înghite, nu știe nici el,

Că visele dor și nu-i prima oară,

Când sufletul singur devine rebel.

Mențin echilibrul și caut copacul,

Acela puternic, ce nu-i efemer

Și viața mea trece, cu ziua și…