Mângâie-mi buza, petală a gurii,

Privește-i belșugul lucirii de jar!

Răsfrânge-o ușor și primește-o ca dar,

Ca recele ploii în timpul căldurii.



Lasă-ți răsuflul în colțul curburii

Să-i simt lunecarea, o clipă măcar.

Mângâie-mi buza, petală a gurii,

Privește-i belșugul lucirii de jar!



Să-învie nectar în miez, prăjiturii,

Degustă-i dulceața…

Eu sunt un rai cu fluturi și colinde, 

Un vânt cu dor din glasul de vioară, 

Noian tremurător, ce înfioară 

Un piept adânc.  Îl prinde și-l aprinde. 

Săgeți de foc, miraje fermecate 

Trecute prin a sufletului…

Își poartă codrul răsăritu-n frunze,

Împrăștie lumină peste luturi,

Cuprinde-n palme-o lume la-nceputuri,

Văratic vânt revarsă dintre buze

Și potopește florile cu fluturi,

Iar zările cu dulci miresme-n pânze.

Tăceri se frâng. Își cer cu sârg tributul

Nedreptei legi flămânde de pădure.

Se-amestecă ecouri de secure

Cu urletul ce-a cunoscut…

O, ce război! Șenile prin pătrate, 

Precum un dans cu pași de tăvălugi, 

Cu bieți pioni, infanteriste slugi, 

Ce-i mână-n luptă bice-aristocrate.

Sunt pedestrași. Cai au numai nebunii. 

Dungații clauni, cu strategii cruciș, 

Se sinucid, trecând prin foc pieptiș,

Sau cad din turn, de dragul pasiunii.

Cu funde, cordeluțe și…

Arhaic se înalță, din depărtări, un cânt. 

Pe pajiști se-mpletește aroma de trifoi 

Cu diafana sevă a lacrimii din ploi. 

E ora strălucindă, cu-agheasmă pe pământ, 

Se primenește lumea cu soare și cu vânt. 

Ca din tămâie pare și izul de prin vii. 

Și-or fi uitat parfumul plecate iasomii...

O aurie rază revarsă rai ceresc,

Iar boabe,…

Lucea pe-a nopții cingătoare, 

Ca-ntr-un adânc de catifea, 

Un licurici țepos,  o stea,

Cu flăcări de mărgăritare. 

S-a stins subit în întuneric, 

Mănunchi de umbre, solitar, 

Ce încrestează un pătrar 

Pe chipul lunii, alb și sferic.

O fi suflat în ea cu sete 

Un înger mut și somnoros...

În așternutul lui…

Olog este poetul ce și-a scrântit penița

Și șchioapătă prin anii unor mai vechi istorii,

Prin universuri strâmte, ce leagă zburătorii

De veșnicii tăcute și triste, cu nojița.

Când ar putea străbate în lung necunoscutul,

Cu marșuri triumfale, pe dale de imperii,

Departe, prin misterul iubirii și plăcerii,

Să guste cu condeiul, în tihnă,…

Nu-i tot atât de lungă depărtarea 

Cât sfâșierea mea de dor de tine,

Că niciun clocot nu cuprinde zarea 

Cât fierb în călimara mea suspine.

Pășesc cu tălpi albastre pe o cale,

Împleticindu-mi pașii printre visuri, 

Umplute ochi cu pofte infernale, 

Din cele mai senine paradisuri.

Te uită cum îmi dau năvală stele 

Să-nfingă-n…

Când se deschid ferestre către lume,

În limpezimi de-oglindă vesperală,

Mă însoțesc cu-aroma ei florală,

Ce îmi străpunge-a pieptului genune.

Îi beau cu poftă-albastrul dintre stele,

Iar ochii mei se-mbată cu lumina,

Când i-a-nflorit înaltului grădina

Și-i curg sclipiri pe albul pielii mele.

"Eu cine sunt?", întreb șoptit văzduhul,…

N-aș crede c-am fost ruptă dintr-o coastă,

Ci, mai degrabă, dintr-un râs cu lacrimi,

Că sufletul îmi umblă printre patimi

Și cântă fericiri, când bea năpastă.

Un șarpe să mă fi-ndemnat cu mărul?

N-aș crede că-n concentrica-i privire

Mi-aș fi pierdut hipnotizata fire,

Să-ncurc minciuna hâdă cu-adevărul.

Să îi fi dat Adamului trăirea…

Tu, cerule, mi-ai fost de pază

Când căutam cuvinte-n lume.

Nu le-am găsit. Stăteau ascunse,

Ca un concert de constelații

Căzut pe cea mai lungă strună,

Ca prisne* cu sclipiri postume,

În pieptul meu. Fierbea puhoiul

Și revărsa prin negre spații.

A smuls în mine stăvilare,

Mi-a plâns pe suflet cu lumină...

Din ale lacrimii…

Te uită, dragul meu, cum toamna vine

Și sângerează-n mine un oftat!

Mi-atât de dor de gustul tău, uitat

Pe bobul cald al buzei mele pline!



Îmi urlă gândul, azi, a dezmierdat,

Cum fierbe dor de musturi în ciorchine,

Să-i curgă-adânc, paharului, rubine.

Așa te-aș vrea. În brațe-mi cufundat,



Să lași în ochii mei lumini căprui,

Ca fremătânde străluciri de soare.

Pe-o strună-a vântului turbat să sui,…

O liniște desăvârșea un rai,

O vrajă îmbrăcată în tăcere 

Pe-un alt tărâm,  în care îmi erai 

Esențe tari ce dorm în mângâiere.

Acolo unde heruvimi păzeau 

Ca timpul să nu-și scuture secunda 

Și să nu-mi pleci, așa cum nori treceau, 

Cum valul se înstrăina cu unda.

Pe-o primăvară ne făceam culcuș,

Mătasea ei cu flori…

Destinul meu e gata pentru bal.

Mi-a îmbrăcat juponul de mătase

Pe sub pestelci cu flori de chiparoase,

Pentru un vals fantastico-real.

Cu un umor țepos, ca Păstorel,

Îmi dă să beau o arșiță lichidă,

Cu gust de macaron și aguridă

Și oarbe limpezimi de tulburel.

Mă doare-un râs, m-amuză mult un chin,

Când un Salam dă tonul grav…

De când ne știm iubirea? Poate de-un veac, sau clipe,

Poate de-un ceas cu fusul torcând eternitate...

Din amintiri hrănită, din dorurile toate,

Ce ne-au zvâcnit în sânge, noi doruri să-nfiripe.

Știi când, cu mâini avide, pășeai peste o vale,

Peste meleaguri calde, umplute cu nectaruri?

Le măsurai pe trupu-mi, ți le-nsușeai ca daruri

Și mă-nfloreai din albul zăpezii palmei…

O umbră leneșă de voaluri,

Cu joc de-aripă, se abate

Și umple-n mângâieri pudrate

Plăpândul chip de porțelanuri,

Cu temerea să nu-nspăimânte

Albastre păsări de mătase,

Cu ochi de foc și zboruri joase

Pe mânecile largi, răsfrânte.

Gheișa Mai își plimbă dorul

Pe corzi de biva*, jucăușe.

Pictează lin, în roze tușe,…

Pe-o margine de cer, se odihnea o stea,

Iar eu credeam că-mi spune, de-acolo, o poveste,

Că prea tremurător și prea duios sclipea,

Ca un sidef de perlă, în mările celeste.



Și mă-ntrebam în gând, ce taină a ascuns,

Ce soartă-nvolburată o fi pândit-o-n aer,

De s-a pitit bizar în zări de nepătruns,

După fereastra nopții și-al nourilor caier?



Dar tot privind la ea, în…

Iubești atunci când ești grăbit de dorul

De-a te întoarce în același loc,

Sub greul cer al marelui noroc

De a găsi-n prezent tot viitorul,



Să furi lumina ușilor înalte,

Ce duc spre raiul cu zeești minuni,

Să-i dea fior ascunsei tale lumi,

Acolo unde trupul ți se zbate.



S-atingă hăul magicei corole

Fluturi ștrengari, zburdalnice roiri,

Ca-n lutul alb al strâmtei tale firi



Să cadă stele, vuiet de viole,…

Fierbe vinu-n fraga coaptă,

Ard pe crengi mere domnești,

Soarele-și zgâiește raza

Prin cerdacuri țărănești,

Unde oacheșe copile,

Din fuioare, torc povești.



Un fecior cu plete negre

Umple cofa la izvor.

Ceru-și varsă peste apă

Trupul lui scânteietor,

Iar năluci de nori, fugare,

Fură vântului un zbor.



Glezne lungi…

Da, încă mă mai gândesc la tine

și la toată magia dezamăgirilor

noastre, iubite al meu, nemaivăzut!

Nu-i așa că este minunat

parfumul acesta de iasomie,

singurul moft pe care îl port

pe sub cămașa ta albă?

Este ca un preludiu al amintirii degetelor tale pe clapele gâtului meu.

Ți-am pironit cămașa de pielea mea…