îmbrățișarea poetului

[petrut dan]

de dragul apusului calm
ai pus carnea la loc și ai zis
o voi pecetlui cu numele tău - chemare la dragoste.

încrezătoare că iubirea își va retrage săgețile
arămii
de pe spate îmi decupai
mângâierile - nervurile unei flori
deschise ca în fața unei minuni.

prea multe vieți fără cărbuni aprinși în patul străinelor
m-au convins că nopțile au prețul lor.

ți-am purtat iubirea ca pe moartea mea prețioasă
până otrava intrase în piele
scufundarea noastră lăsase un deget uriaș
pe suprafața oceanului.

un înger al cărui nume nu-l cunoșteam
zbura în direcția lunii:
nu luați nimic de la vii.

după cum țineam minte
nu făcusem niciodată ceva să se-ntâmple.

frica și alte o mie de emoții ale lumii luaseră loc
pe un munte
de jad
scriam în pielea femeilor
nepăstrate destul
acest poem îndepărtat al iubirii

iată ce nu ne-ar schimba niciodată.

[Nikol MerBreM]

Percepția fugară care îmi apare în minte la citirea acestui poem este un tatuaj, de la ,,carnea (rana?) pecetluită cu numele celui iubit-chemare la dragoste”, la nervurile decupate în gestul răsturnat al mângâierilor și otrava iubirii fatale ce invadează pielea și până la scrisul în ,,pielea femeilor nepăstrate destul” totul pare un însemn uriaș în numele iubirii. Odată trăită, urma iubirii adevărate nu ar mai putea fi scoasă din piele vreodată, are putere de regenerare, moarte și înviere, asupra celor îndrăgostiți, care mor pentru sine pentru a renaște în celălalt, pentru a-l purta pe celălalt, pentru totdeauna, indiferent de ce se întâmplă în planul lumesc. Interesantă este inversarea rolurilor de putere, în așteptarea acestei transformări, femeia, prin blândețea și credința ei constantă, sprijină trecerea în care se scufundă amândoi (această iubire-moarte), oblojind fricile și alte emoții, greu de dinamitat, ale eului liric ezitant, care nu face ,,ceva să se întâmple". Mi-a plăcut secvența picturală ,,un înger al cărui nume nu-l cunoșteam/zbura în direcția lunii:/nu luați nimic de la vii.”

Drag,

Nikol

[petrut dan]

Monica. Maria, Alex, domnule Valeriu Anghel, mulțumirile mele (cu scuzele de rigoare că rspund acum) pentru prezență și comentariile valoroase, cu drag!

[chindea maria elena]

Nu știu cum fac dar mereu sunt depășită de valurile curgerii de poeme, nu mai reușesc să las semn chiar fugitiv de oglindire a poemelor tuturor.  Oricât mă străduiesc ceva rămâne nespus, poeți dragi lăsați pentru „mai târziu” să nu prindă cuvintele iz de superficialitate. Acum m-am hotărât să iau la cernere afectivă câte-un poet, chiar de poemele-s mai vechi pe site. Să-mi acord privilegiul de-a nu schimba frecvența undelor seismelor unui poet când învăț și reînvăț înotul prin parabola metaforă a universului trăirii lui! Iar tu Poete ești scribul profesionist al scrierii pe pergamentul viu al iubirii, literele tale curg sinuos printre izvoare și erupții stelare, știutul/neștiut își schimbă gamele, partiturile, familiar și surprinzător - ca-ntr-un dans extatic sub privirea șarpelui kundalini! Și viața fără condimentul secret al morților extatice n-ar avea dimensiunea misterului trăirii! 

Reverență! 

[bolache alexandru]

O înșiruire de metafore care te transformă și te obligă să citești iar și iar pentru a putea descifra sensul pe care îl dai dragostei... Bineînțeles că nu lipsește elementul religios și moartea ca o antiteză la viața pe care o ai doar atunci când iubești. E modul poetului de a îmbrățișa iubirea ca termen absolut al existenței. Drag, Man!

[Valeriu Anghel]

Un poem trăit. Mesaj puternic, imagini impresionante, emoție. Am spus mereu: nu ar trebui să scrie decât cei care au ceva de spus. Felicitări!

[Monica Pester]

Oh, dragă Poete, despre poezie, în general se pot spune multe. Pentru că cititorii au interpretări unice.

Arta, în integralitatea , savoarea, bogăția ei, este unică.

Poezia ta, în ansamblu are o unicitate categorică prin mister, pasiune si profunzime. Te citesc nu numai pe Însemne și mă uimește de fiecare dată maturitatea fin îmbinată cu viziunea adolescentină în care îmbraci fiecare poem oferit stăpânei universului, Iubirea ! 

Da, cercul are 360 de grade, unghiuri, tu ai trecut demult de această limită prin modul cum descrii  cu  o paletă mutiplă de culori ,  emoțiile trăirii prin iubire.

Cu stil absolut unic și inconfundabil, treci prin melodiile pasiunii cu lejeritate creatoare , facând cititorul,  lecturând, să trăiască  pe viu , ca într-un film   3D,  tot ce transmiți prin puterea și vraja cuvintelor, neticluite ci doar revărsate  ca dintr-o fântână a dorințelor. Gata să arunce un ban ca să trăiască pe viu ceea ce citește. 

Asta este, în puținele mele cuvinte, valoarea artei tale, Poete !

[petrut dan]

Lisia, ai tu un fel de a interveni pe texte  și de a reuși să interpretezi într-un fel ce ridică mereu valoare scrierilor asupra cărora te apleci cu observația ta fină și farmecul exprimării ce se împletesc minunat cu observațiile pe marginea subiectului așa încât uneori mă întreb ce-ar mai fi de spus după comentariile tale ?! Uneori găsesc mai ușor răspunsul alteori, mai bine mai scriu un poem!) Cam tot acolo mă aduci!) Frumos, foarte frumos cum rezonezi, my lady, îți mulțumesc și mă bucur să te am ca cititoare, cu drag!)

[petrut dan]

Doamna Mariana Bilic, vă mulțumesc, după părerea mea ați descifrat bine, îmi place și cum comentați, cu drag! 

[Vasilisia Lazăr]

Iată încă un veritabil poem de dragoste în care fiecare vers se vădește semnificativ și fiecare emoție e pură și autentică. Poemul are vigoare, incandescență și nerv. Este despre acea iubire îndelung visată și așteptată, după multe risipiri și dezamăgiri:

 

prea multe vieți fără cărbuni aprinși în patul străinelor
m-au convins că nopțile au prețul lor.
ți-am purtat iubirea ca pe moartea mea prețioasă
până otrava intrase în piele

 

scriam în pielea femeilor
nepăstrate destul
acest poem îndepărtat al iubirii

 

Sublim!

 

Sigur, poezia e făcută din cuvinte înlănțuite care ne trimit reflexe, sclipiri și scânteieri – sunt realități sau miraje, dar, mai mult decât atât, poezia este despre felul în care noi, oamenii, ne definim și existăm doar prin cuvinte. Prin cuvintele noastre, care construiesc realitatea noastră și care, deși comune tuturor oamenilor, au capacitatea de a crea pentru fiecare lumi proprii. Putem vorbi aceeași limbă, însă nu o putem înțelege în același fel.

Subtil și complex în același timp, extrem de bine scris, poemul tău pune bine cititorul pe gânduri. Și, în general, întreagă poezia pe care tu o scrii face asta. Nu e niciodată o lectură ușoară, și nici comodă, de fapt e ușor de citit, dar greu de înțeles. Cere răbdare și atenție la fiecare cuvânt și la fiecare metaforă, însă odată ce te obișnuiești, odată ce găsești cheia în care s-o citești, merită din plin efortul. Chiar dacă se cere mereu recitită. E o poezie pentru cititorii cu un anumit gust, dar și nivel literar, pentru cititorii pasionați în primul rând de scriitură, nu doar de poveste, chiar dacă povestea (dacă-i putem spune așa) emoționează mereu și trezește în cititor o cascadă de sentimente și trăiri.

Nu-mi rămâne decât să-ți mulțumesc și să aplaud. Felicitări, Dan!

[Mariana Bilic]

 Ne puneți la încercare! Trebuie curaj, să descifrezi simbolistica. Aș creiona în câteva cuvinte: iubire, neîncredere, trădare, emoție, noi începuturi. Sfârșitul poeziei este cheia  enigmei :

”frica și alte o mie de emoții ale lumii luaseră loc
pe un munte
de jad
scriam în pielea femeilor
nepăstrate destul
acest poem îndepărtat al iubirii

iată ce nu ne-ar schimba niciodată.”

Felicitări! Superb poem!