citește-mi aripile calde luminile din negre slove

un munte fulgerat în noapte se-încalță în papuci de brusturi

cât de amar e pasul nopții pe dunga lunii cea sihastră

simt soarele vânând apusuri ca să răsară-n dimineți

ce beau aroma unor tei  

ai fost o salcie la mal zefirul te-a pictat cu unghii albe

pe cerul nopților oval dorm stele roșii-n crengile pletoase

/comete ale sorții măsluite/

câinii liniștii îți latră singurătatea am bătut un par…

culorile cerului curg în curcubeie ca niște fante ale destinului

stoluri cu aripi de Icar îmi freamătă în piept 

iubesc cu toate ușile deschise cu cioburile destinului încrustate în iriși

nicio nestare nu îmi astâmpără setea de lună /ciutură neagră a morții/

pe strada pavată recent surâd gingaș porumbei

doar eu le văd retina/perlă a încrederii/

palmele muncitorilor se șterg aspre de cer

trec orice tristețe ca pe un nor spre nisipul efemer

din vitrine îmi zâmbesc pantofii Cenușăresei

rochia croitoresei este atât de zdrențuită încât

cuvintele scot limba printre franjuri

mă îmbie cu vin la taverne acru ca oțetul balsamic

poetul care își bea versurile dar nu își pierde mințile

este rege al…

îmi dorm în păr greieri /unul mai sărac ca altul/

cântă furnica sufletului meu de împrumut

din cele zece chitare /primadone ale înaltului/

curge iarba

se sfințesc vase din lut galben /gutui gureșe măiastre/

valul iubirilor șterge pașii de aramă

sihaștri

nu-ți fie teamă de pietre aruncă iubiri peste țărm

singurătatea este de ordinul lui Dumnezeu

ca într-o gară bagajele pierdute se triază

cât va ține eclipsa? barza…

pe trecerea de pietoni miroase a maci roșii

secrete purtate în genți second hand se lichefiază 

semaforul îți face cu ochiul hâtru tu bei calm berea rece a zilelor de vară

fii (mai) șiret decât șoferul de tir parchează vise în iarba cu gust amărui

cheile logosului sună a hazard

ce întâmplare că-mi ești ce mirare ca-ți sunt

câinii urbei ling sarea 

din lacrima unui cer…

m-a pedepsit îngerul cu portret în creion

mâna ta picta stângaci fire de păpădie

ți-am spus că iarba nu se poate ierbi

frunzele nu (mai) pot înfrunzi copacii sting culori în apus

nu bate vântul nu plouă nu (mai) ninge

fără umbra iubirii ca o stea ce se stinge

în foi de staniol

Trei comete într-o stea

ca un el și ca o ea.

Doi delfini prin apa verde...

Gura ta ce nu mă crede.

Sus și jos, prin apa rece

șapte sentimente-mi trece.

Mă iubești și îți ating

toată liniștea, ți-o ning.

Nouă inimi se deznoadă.

Sufletu-mi te bea o dată.

Dacă ești și dacă-ți sunt,

mă dezmierzi cu un cuvânt.

Mi te ning și mă respiri

între cinci de trandafiri.

Doar eu opt și doar tu zece…

orașul își schimbă pantofii de coral la intersecții

suflete blurate aburesc geamul tramvaiului

niciun doctor nu practică autodisecții

plouă cu tăcerea unui somn ce rupe plasa

captivantă

liftul claustrofob urăște zidurile necomerciale

se sare cu parașuta de la etajul șapte

în curse nelegale

nu există decât lumea din oglindă

cu surâsul ei autodidact

am schimbat (sub)stratul cu o paranteză șchioapă

/din mine însumi nu pot ieși/

cel ce îmi soarbe sufletul în doze de măsurat

sublimul se divide cu un număr impar

din apa oglinzii cuvintele îmi urăsc hedonismul

pe alei primavara răsuflă despletită de nervi

matinale pisicile miorlăie languros ca la galerie

noi jucăm în prim-plan scene fără dublură

cascadorii împart câte o lalea doamnelor cu zile

de schimb

cerul îmi pictează egoismul pe biserici

îmi sădesc în suflet ghioceii ultimelor

zăpezi

trăim haiducește primavara aceasta din care tăiem

filmul voalat

arborii ating cerul deschis

cu rama tabloului prins cu rădăcini de baobab …