Gura-leului

[Angi Cristea]

pe alei primavara răsuflă despletită de nervi
matinale pisicile miorlăie languros ca la galerie
noi jucăm în prim-plan scene fără dublură
cascadorii împart câte o lalea doamnelor cu zile
de schimb
cerul îmi pictează egoismul pe biserici
îmi sădesc în suflet ghioceii ultimelor
zăpezi

trăim haiducește primavara aceasta din care tăiem
filmul voalat
arborii ating cerul deschis
cu rama tabloului prins cu rădăcini de baobab
de sufletul meu/pandoră cu buletin valabil/
îmi  simți unghiile cu care te modelez uniform
straturile de iarbă te învelesc cu ziare galbene

banca visează o gură caldă într-o noapte amară
somnul zambilei miroase a curcubeu
ce tei doamne vor risipi bănuții de argint
pe vise cu gușa de prigorii
aripa de Icar e ca roata de rezervă
pe scenă se zboară cu minți murdare
nu văd finalul unui veac de singurătate
în lanul de clopoței și gura-leului
pământul își înghite primăverile nepieptănate

țiganca în fustă roșie îmi urlă grotesc
ia un trandafir la o sută iar eu mă înțep
de ghimpii înfipți de Vlad Țepeș în toate
hoațele lunii martie
/o prea frumoase fete/

[Angi Cristea]

Multumesc, Gina, onorata, domnul Vasile.

[gina zaharia]

Un preafrumos poem! :) M-am plimbat pe cărările primăverii tale, Angi, sunt altfel, au aroma aceea a glasului întreg!

[Angi Cristea]

Corectat.Onorată, domnul da Coza!

[Ion Lazăr da Coza]

țiganca cu > țiganca în fustă

Reverență, Angi!

da Coza

[Valeria Merca]

Semn de Admiratie!

[Angi Cristea]

Mulțumesc!!!

[Sofia Sincă]

Versuri primăvăratice, vrăjite, în maniera poetei. Acolo în urbea în care ne-a obișnuit, unde primăvara își face loc cu o virtute magică și își impune valoarea.

Angi Cristea, în postmodernismul ei suprarelist nu uită nici o clipă de elementele simple ale existenței cum ar fi: pisica, banca și țiganca ce aduce culoare și întregire tabloului.

Un pastel în vers liber.

Admirație,

Sofy