Timpul cu solzi de pește

[Angi Cristea]

am trimis dragostea în exil
pe magica insulă a lui Ovidiu
unde soarele crește mai sus cu o octavă
iar răsăriturile sunt atât de cuminți
încât sparg valurile cu liniștea lor

dragostei mele i se deschid scoicile
are reflux ca o mare agitată
din nisipuri dragostea aceasta urcă spre soare
construiește la infinit castele
în timp ce orizontul îi sângerează în palme
cu gust de sare și singurătăți

voi mai primi din exil culorile nopții
/curcubeul acela scris pe portativ /
voi mai sorbi absența ta gravată pe iriși?

se scurge timpul ca niște cozi ai șobolanilor de apă
lent tot mai lent pe pământul umed
în adâncurile mării s-au retras bancuri de pești
iar delfinii sar în larg jucându-se cu singurătatea
ca o minge de foc

pe insula lui Ovidiu dragostea săpa cu ghearele
în poeme care își prind aripile
de lumină
aceasta devine tot mai mică pentru
soarele care crește din mare
și dispare în cer
/suflet însingurat între ape

/

[Angi Cristea]

Am simtit o singuratate splendida, o iubire plenara pentru univers si am respirat sarea marii cu poemele lui Ovidiu...Am reconstruit poemul, dar vreau as fiu si eu romantica, fara a cadea in patetism, ca nu-mi place.Este o iluminare pe o insula absolut magica! Multumesc Iris, doamna Sofy, domnul da Coza!!!

[Sofia Sincă]

Din gama poemelor marine, încă unul. Nu aș putea spune că nu e bun, dar nu se ridică la ceea ce se așteaptă de la tine, Angi. Pare o trecere în revistă a zonei marine. Ai repetiții nefericite: insulă se repetă de prea multe ori, dragostea la fel,  cozi de șobolani de apă și e prea descriptiv.

Însă... o dată nu se pune! :)

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

dragostea această

gravata > gravată

Poezia are zone ce duce gândul la „Dragă jurnalule...”

da Coza