dorințe

[Tudor Cicu]

dorințe

 

dacă ai Doamne-n ceruri și timp cumva să-ți faci

pune-n Geneză-atâta, ceva un rând mai jos:

să nu-mi aduci la scaldă doar ursitori și vraci

ci adu peștișorul de aur, lunecos...

 

a-mi cetlui ursita cu solzul între dinți

că trâmbițe și surle, o, Doamne-n niciun caz!

și-un car de draci să-mi ducă, trena ca unor prinți

ca lui Dănilă, iapa, săltând cu ea prin iaz.

 

un țarc de corbi vreau daru-ți, eu însumi ca dresor

ca să-i trimit în lună, de-acolo într-o stea

iar sub salcâmii-n floare, când tot s-or duce-n zbor

în fiecare seară să fiu doar eu și ea.

 

vezi, Doamne, nu-ți cer aripi, de șoim în plin avânt;

doar visului să-i crească, precum niște momâi

ce Don Quijote văzuse, în morile de vânt...

săltând pe catalige în lupta sa dintâi.

 

și ultima dorință... pe pragul de noroc

ninsorile să cadă, în dans, sub geamul ei;

chiar mii de ani de-or trece, cu veacuri la mijloc

dar va citi și află, că-i ea în toate trei.  

[Nikol MerBreM]

Domnule Cicu, vă mulțumesc pentru secvența de poezie, minunată! Aveți dreptate, citind atingem și viața celui de după foi, cu un poem trebuie umblat ca și cu un bulgăre de viață, atenți să nu distrugem petala din corola de minuni a lumii. La mulți ani cu poezie!

Cu drag,

Nikol

[Vasile Burduşa]

La mulți ani!

[Tudor Cicu]

Elena Maria Chindea: Mă simt onorat pentru poemul postat aici, de ziua mea. Nu am rostit până acum, nici nu m-am pronunțat asupra a ceea ce scrieți, dar dicţiunea rostirii în frază a unor aforisme înrudite cu cugetarea, e sigură şi relevantă, iar gândul turnat în matcă ridică sentimentul la proporţii de sfinţenie a rostirii; de aici o posibilă interpretare a candorii unor vorbe cu tâlc în tot ceea ce scrieți. N-am prea întâlnit, în poezie, această „textuare”, ca vibrație a poeziei în cugetare, în fapt, cugetări scrise într-o formă concisă, memorabilă în observații asupra vieții. Unii ar spune: o mișcare benefică asimilării ideilor în acest gen cultivat al aforismelor. Însă atunci când poetul/poeta adună uimirea și risipa de zădărnicie într-un singur vers, care să ne vorbească despre frumusețea umană,  în rostire transpare lumina interioară a sufletului și poemul e de un inedit surprinzător al construcției în metaforă și aforism. Într-un cuvânt: „Dacă nu eşti bolnav de poezie, nu vei ajunge niciodată poet.”

 

[chindea maria elena]

În loc de un convențional „La mulți ani”, semnul meu de prețuire :

se-ntărește ziua din apă înainte de a îmbrățișa carnea

nu mai am simțul turmei

gurile rele spun că nu l-am avut niciodată în oase

țarcul e gluma cea mai proastă pe care alegi s-o spui când nu găsești

nimic de țesut între umbrele unui apus  

și muntele măslinilor din tâmplă

 

pe corzi de-ntuneric excaladez absențele

nu mai contabilizez exact nici zilele ce m-au sărit bucuriei

a fi un portal sau o gaură neagră în pantoful trăirii

nu poate fi doar penitența unei veșnicii de împrumut fără acoperire  

citesc în orb pielea prea roșie să reflecte ridurile iluziei

refuz să mai merg pe sunete

fără să achit riguros o taxă de prezență

precum un țipar mi-alunecă inima de pe crucea sângelui

c-o moarte nesărată

 

ca un miel rătăcit caut pășunea cu iarba cea mai grasă

omul își întoarce-n cuptorul inimii cina cu stele

sângerează orizontul rătăcit

printre ispite carnivore și-o indolență de serie

îmbrac armură de liliac și port ochi de bufniță polimorfă

 

revoltele omului se izbesc ca un fulger

nu ca o molie drogată de noxe ale luminii celeste

de gratiile celulei

ave

[Stanescu Valentin]

Am trecut cu plăcere printre ’’dorinţe’’ şi mi-au amintit de drumul prin viaţă... Frumoasă contrucţie din cuvinte!

[Tudor Cicu]

Gabriela Răucă: Toți avem o mare admirație pentru poveste. Poetul face parte din poveste. Toate vor fi amestecate, în pălăria poetului/scriitorului, ca şi cum ar fi fost dintotdeauna adevăruri. E ca şi cum ar fi spus J.L. Borges: „Se pare că cel care s-a întors sunt eu”, pentru că „eu aud tânguirea lor... Iată povestea vieţii mele”. Iubirea e cel mai frumos basm care s-a spus vreodată, părea el a fi pe aceeaşi lungime de undă, cu părintele basmului şi al lui Sur-Vultur, Petre Ispirescu. Tot inspirat din poveste tânărul Labiş scria în Albatrosul ucis: „Şi reînviat o clipă de-un nevăzut îndemn,/ Îţi pare că zbura-va din nou, ultima oară,/ Spre-un cimitir mai sobru şi mai demn” Sigur, te-ai putea întreba ce caută liota dracilor în poezie. Chiar aşa? În povestea lui Bocaccio, nu dracul îi vâră pe toţi în balconul de unde nu Romeo face jurăminte Julietei, ci hun-tătarul prins în mrejele dragostei face avansuri deochiate Perronelei (din povestea a doua, ziua a şaptea). Dacă mă întrebi pe mine, îți pot spune, cum fiecare cititor face cu adevărat eforturi disperate spre a descifra sensul liric al versurilor, dar şi partea ascunsă (intuită de poet, nerostită direct) care ţine de bucuria simţurilor, aceea care ascunde un tâlc numai al său.

[Tudor Cicu]

Grig Salvan: Mi-a plăcut comentariul tău. Chiar şi prin lăstărişul lacom al copacilor (din cauza căruia unii nu mai văd pădurea), versurile bune se întâlnesc. Asta am reţinut-o de la Gh. Postelnicu: că și atunci când se simte mai mare nevoie de ele (poemele – n.n.) şi poeţii „gândesc prin alegorii, parabole şi apologuri, care sporesc semantica tradiţiei mistice, principala sursă a culturii lor” (Gh. Postelnicu, în Opera lui Ion Gheorghe). Prin urmare, poezia ar fi pentru poet, ceea ce era piramida lui Keops pentru faraoni (reţin ideea de la O. Paler). În vremea când făceam primii paşi în lumea poeziei, făceam şi legătura dintre cele trei ecuaţii ale mele: Dumnezeu, creatorul suprem, Iisus mesagerul Lui pe pământ şi Omul, creator şi mesager rămas să mărşăluiască în cuvânt mai departe. Şi am realizat că Dumnezeu a pus în mâna omului propriul său destin. Ursitoarele doar au suflat deasupra leagănului de copil niște cuvinte neînțelese de nimeni.

[Tudor Cicu]

Bolache Alex: Nu ți-am răspuns, dar credeam că am să te întâlnesc la „Primăvara poeților” (ținută azi în prezența poeților din Ialomița, la biblioteca V. Voiculescu din Buzău)... nu te-am zărit acolo. Se mai întâmplă. Mulțumesc de lectura poeziei, măcar aici, dacă la bibliotecă n-ai putut veni. 

[Gabriela Raucă]

Este atât de plăcut să citești o poezie îmbinată cu file de poveste, să retrăiești frânturi din copilărie, trecute prin prisma unei experiențe de o viață. Ce poate fi mai frumos, decât exprimarea sinceră a dorințelor, având convingerea că se vor îndeplini? Ce mult mi-a plăcut poezia și cât farmec pot avea aceste versuri! Admirație!

[Grig Salvan]

Apropo de dorințe, cu toți le avem, mai mari sau mai mărunte,  uneori exagerate și greu ori chiar imposibil de împlinit, alteori atât de simple și omenești ca aici, în această rugă către Atotputernic. Ruga debordează de un anume fel de inocență și umor candid și de o tandrețe cuceritoare. Ca de obicei, iubesc prozodia clasică, acest ritm iambic trecând cezura...